sâmbătă, 28 octombrie 2017

Despre "infinit de mult"


 Draga mea,

 Ziua in care am aflat ca vei deveni o realitate a fost un miracol. Tu ai venit ca un miracol si nu ma indoiesc nicio clipa ca vei fi suras in aceasta lume.

Exista doua adevaruri de care Dumnezeu nu te va priva niciodata: ca exista minuni, iar ca sa ai parte de ele e de ajuns sa crezi. Si ca nu te paraseste niciodata iar pentru asta trebuie doar sa-i ceri sa ramana, indiferent de ceea ce vei intampina in viata ta.

Ai venit intr-o lume de oameni mari, dar  creati din lumina la fel ca si tine. Cu siguranta nu-ti cunosc scopul, il vei afla tot tu, insa pe unii ii vei ajuta sa straluceasca.

Ma gandesc mereu la tine, la cum o sa povestim impletindu-ti parul, la cum o sa cantam in masina in drum spre casa sau spre locuri necunoscute, la cum o sa cream povesti si personaje noi, la cum te vei cuibari in bratele noastre de fericire, de frica sau de tristete. 

Cand vei rade, voi zambi alaturi de tine. Cand vei plange, voi incerca sa iti daruiesc mangaiere. Poate ca pe interior voi plange si eu, dar vreau sa gasesti in jurul tau, puterea de a-ti lua zborul ori de cate ori e nevoie.

Stii care a fost primul nume cand m-am gandit la tine? Fluturica...Bineinteles ca nu il vei gasi in certificatul de nastere, dar te-am simtit miscand din aripi in burtica. Asa cum ai venit, ca o minune in viata noastra, cu batai de aripi si emotii, vei zbura sa zidesti fericirea. La a noastra ai inceput sa lucrezi. Stiu ca o vei face si pentru alti oameni, dar cel mai mult te rog sa o faci pentru tine.
Noi o sa te iubim infinit de mult, pentru ca tu esti infinitul nostru.


duminică, 22 octombrie 2017

Sub miza timpului

Trecut, prezent, viitor...toate stau sub o miza a timpului care uneori se defineste prin ceea ce te face fericit sau ceea ce lasi in urma. Si uite asa ajungi intr-o zi sa-ti spui "nu mai am timp". Nu mai am timp sa fiu eu, nu mai am timp sa insemn, nu mai am timp sa fac. Iar cand ajungi sa nu faci, ramai suspendat.

Fiecare isi defineste timpul in felul sau si desigur in extensiunea lui, timpul, trebuie impartit. Este o arta sa traiesti in tandrete si in echilibru. Este o deprindere pe care tot numai el ti-o poate oferi prin experiente si amintiri. Insasi societatea este o scara majora ce se defineste in felul sau. Noi ne definim ca o civilizatie care se chinuie "sa ajunga din urma" (tot o chestiune de temporalitate).

In goana asta dupa o tigaie cu pret redus sau placeri scumpe comprimam momentele pe care ni le-am fi putut darui sau le-am fi putut oferi celorlalti. Cand recapeti controlul asupra timpului, finitul scapa cronometrului, devenind un infinit de posibilitati. 

Exista modalitati individuale de a nu ne mai simti pe marginea timpului. Atunci cand il dam, in fapt il si primim. Pana la urma devine o chestiune personala daca ne autosabotam crezand ca ramane in oglinda retrovizoare a existentei noastre.

Nu exista nici "prea devreme", "nici prea tarziu", dar exista "sub miza timpului". Cu toate ca trecutul nu poate fi schimbat, am primit acest minunat dar: de a ne putea construi viitorul pornind de la prezent, de la "acum".