Nu sunt o femeie modesta, dar am uneori temeri care imi clatina increderea in ceea ce fac.
Cat eram in scoala dupa orice examen sau lucrare colegii ma intrebau:....si ce-ai facut? iar raspunsul meu era aproape intotdeauna: nu sunt sigura, dar nu cred ca am facut ce trebuia.
Cand veneau rezultatele, veneau si apostrofarile: pai ai zis ca nu ai facut?
Ulterior am evitat sa le mai raspund, dar mi-a ramas frustrarea: Ce s-a intamplat? Mint sau nu stiu sa ma apreciez?
Cu timpul mi-am dat seama cat e de important sa ai incredere in ceea ce faci. Nu poti castiga premiul Nobel pentru Pace fara sa infratesti popoarele, cum nu poti castiga "Romanii au talent" cu cel de a face briose.
Fiecare dintre noi are un potential extraordinar intr-o directie sau alta. Nu putem fi buni in toate dar putem fi cei mai buni acolo unde ne regasim si unde ne dorim.
Nu am abilitatile unui sofer veritabil si nu-mi este rusine sa recunosc: sunt un dezastru al parcarilor, imi ia un secol sa fac o depasire si mi-as dori doua benzi numai ale mele. Dar am ales sa conduc o masina hidramata si mica. Daca imi pot face viata mai usoara, de ce sa nu mi-o fac? Doar pentru ca cei din jur au o anumita mentalitate si prejudecati?
Viata nu este mereu despre a nu te sifona pentru ca te vad si te judeca ceilalti...este despre a fi multumit si increzator in hainele tale sifonate caci atata timp cat te vei simti in ele un om liber, nu vei avea frustrarea neimplinirii.
De ce nu alegem mereu ceea ce ne face fericiti? De ce ne simtim neimpliniti profesional sau in anumite relatii? Din aceleasi motive: temeri, prejudecati, comoditate si neincredere.
Da...imi plac banii dar nu vreau sa fac compromisuri sau sa pierd oameni pentru ei. Nu vreau mai mult cu riscul de a pierde increderea cuiva, indiferent cat inseamna valoric. Increderea nu are unitate de masura.
Parintii mei au fost onesti o viata intreaga si e adevarat ca nu s-au ingropat in averi, dar au toata dragostea si admiratia noastra pentru ceea ce sunt ca oameni. Vreau ca intr-o zi copilul meu sa ma priveasca si sa-mi spuna: "nu te iubesc pentru jucariile pe care mi le-ai oferit, pentru locurile in care m-ai plimbat sau pentru lucrurile cumparate. Te iubesc pentru increderea care mi-ai dat-o ca pot face orice, pentru credinta in libertate si in puterea de a construi totul cu dragoste."
Da...imi plac la nebunie calatoriile dar nu am nevoie de 5 stele ca sa ma pot bucura de experienta locurilor noi.
Da... sunt sensibila si plangacioasa. Crezi ca asta ma face slaba, lipsita de putere si ambitie? Ceea ce crezi este alegerea ta. Eu stiu ca pot muta muntii din loc.
Da...beau Cola. Imi va scurta viata?! Probabil. E ca si chestiunea cu tigarile. Dar am genele familiei mele longevive si in loc sa traiesc 100 de ani voi trai numai 95. E alegerea mea.
Dar recunosc, nu sunt un om liber...doar mi-as dori sa fiu. Imi asum tot ceea ce fac si zic dar fac si zic cu masura, pentru a ma incadra in sabloanele societatii, respectand de cele mai multe ori cutumele si judecatile de valoare ale celorlati.
Cu toate astea, stiu ca viata nu este despre a nu te sifona sau a fi mereu la patru ace ci despre a fi liber si fericit, indiferent de cum te vor privi ceilalti pentru alegerile tale.
Viata este despre curajul de a decide chiar si gresit. E de preferat sa ai ceea ce te face fericit azi, cu riscul de a nu mai avea si maine. Pana la urma, maine este o alta zi si o alta alegere.
