De obicei ma asum asa cum sunt: cu capul in nori. Dar am o scuza: oamenii care-mi daruiesc bucati din cer. Ce e drept, m-au cam luat norii la ochi in ultima vreme si m-au facut sa-mi indrept privirea inspre pamant.
- Capul in nori, dar picioarele pe pamant!au proclamat cu fermitate.
- Nu e o utopie? i-am intrebat.
S-au amuzat de indrazneala mea si m-au privit dincolo de furtuni:
- Cu capul in nori pentru cand ti se daruiesc bucati din cer, cu picioarele pe pamant pentru cand trebuie sa mergi inainte.
Care va sa zica asa functioneaza lucrurile!
- Nu e o utopie? i-am intrebat.
S-au amuzat de indrazneala mea si m-au privit dincolo de furtuni:
- Cu capul in nori pentru cand ti se daruiesc bucati din cer, cu picioarele pe pamant pentru cand trebuie sa mergi inainte.
Care va sa zica asa functioneaza lucrurile!
Nu avem de dovedit nimic nimanui: nici inteligenta, nici bunatatea, nici dreptatea. Toate se ofera si se daruiesc ca niste bucatele rupte din cer, precum la cina cea de taina. Cei pe care i-am intalnit si mi-au oferit toate astea traiau deja in sensul acestei credinte.
Poate daca am sti cate ceva din viitorul nostru am actiona altfel si l-am schimba. Insa, am risca sa pierdem derularea destinata spre un fel anume de a fi.
Cati oameni pot fi intr-un singur om? Cu siguranta cel putin unul cu capul in nori si altul cu picioarele pe pamant.
...Si cati mai pot fi inca. :))))
Cati oameni pot fi intr-un singur om? Cu siguranta cel putin unul cu capul in nori si altul cu picioarele pe pamant.
...Si cati mai pot fi inca. :))))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu