duminică, 27 septembrie 2015

Daca vrei sa te diferentiezi, incearca sa nu mai folosesti majuscule. Fa-o prin continut!



Nimic nu este obligatoriu: nici intrebarile sa aiba raspuns si nici raspunsurile sa aiba intrebari. Exista o teorie cu o veriga lipsa: daca vrei sa te diferentiezi, foloseste majuscule.
Daca dintre cei care vor sa se diferentieze vor folosi toti majuscule? Cum te vei diferentia mai apoi? Aici e veriga lipsa a teoriei.

Daca nu poti vorbi impotriva nefirescului, atunci poti folosi tacerea ca o promiscuitate a lumii sau chiar ca o promisiune fagaduita consimtamantului de a fi si de a refuza acest nefiresc.

Exista un privilegiu suprem al sufletului prin care fiecare s-a nascut unic. De aceea atunci cand vrei sa te diferentiezi, incearca sa nu mai folosesti majuscule. Fa-o prin continut!

Nu ne putem permite sa fim spectatorii propriilor vieti. Eu stiu ca in viata mea trebuie sa fiu actorul principal. Daca scenariul imi este deja scris am dreptul sa improvizez. Pana la urma improvizatiile sunt cele care aduc cu sine naturaletea de a rade sau de a plange.

De cele mai multe ori ma trezesc zambind. Nu pentru ca astrele s-ar fi aliniat in acea dimineata, nici pentru ca viata mea e perfecta si toate sunt precum mi le doresc, ci pentru ca in fiecare suflet se gaseste planul lui Dumnezeu de a fi creatie.

"Orice lucru se poate transforma in contrariul sau, asa incat dam din ras in plans si invers, din iubire in ura, din putere in slabiciune, din puritate in pacat. Sentimentele opuse(ne spun fizicienii) genereaza aceasta unda. Depasind un anumit prag al trairii, ceea ce noi credem a fi bine sau rau se confunda pana la asemanare. Ne putem misca creativ numai intre extreme, nu si dincolo de ele."(Octavian Paler, Emotii)

Exista o detentie a majoritatii pentru lipsa de curaj din fiecare zi, de a fi unici, iar ea se numeste mediocritate.
Ceea ce faci din momentul in care rasare si apune soarele este un mod perfect constient de a darui si a cinsti acest dar pe care l-ai primit: viata.

luni, 14 septembrie 2015

Fericire e atunci cand...





Cine sunt norocosii astia care detin fericirea? Hmm...
Din cand in cand ma mai primesc si pe mine in gasca lor, iar fericirea este atunci cand:
- mergem acasa de sarbatori, iar tata ne asteapta cu o cana de vin fiert si o imbratisare;
- ma trezesc dimineata cu muzica si dansez, apoi ma urc in masina si cant in duet cu radioul, uneori chiar mai tare decat el (la mine in masina si in baie eu sunt vedeta :));
- primesc in posta scrisori (nu, nu-i nicio confuzie, nu e vorba despre facturi si nici despre mailuri);
- sotul meu imi ascunde laptopul prin casa pentru a petrece mai mult timp impreuna si cantarul atunci cand imi gateste paste;
- mergem cu masina si ascultam Green Day;
- vine vara si-mi pot purta rochitele personalizate(unele facute chiar de mama mea);
- ploaia ma gaseste in logie invelita in patura cu o carte in mana;
- vin obosita de peste zi, iar acasa mi se pare mai fascinant decat la Buckingham Palace;
- fratele meu picteaza ceva nou si aduce culoare in viata mea;
- prietenele imi trimit mesaje haioase peste zi;
- primesc o veste buna la serviciu;
- e vineri seara iar a doua zi dorm cat vreau;
- plec in concediu sau cumpar bilete de avion;
- vin de afara inghetata de frig iar el ma saruta pe frunte si maini sa ma incalzeasca cu respiratia lui;
- bem o sticla de vin la picnicurile de pe covorul din sufragerie;
- fac briose sau incerc o reteta noua;
- mananc ciocolata de casa facuta de finul meu
...

Fericirea e atunci cand...nu ma gandesc prea mult la ea. Suntem prea perseverenti in a fi nefericiti incat uitam banalitatile.
Nu sunt guvernatorul nici unei Trezorerii, dar cu siguranta dorm mai bine decat el. Nu sunt Miss Univers, dar sunt cea mai frumoasa femeie pentru barbatul din viata mea. Nu sunt un mic Einstein, dar fac niste briose geniale.


Pe tine ce te face fericit?