Nu iubesc tot ceea ce ma inconjoara dar inca mai am timp sa invat. Nu am calatorit peste tot, dar ma straduiesc in fiecare an sa adaug o destinatie noua, pe lista. Prefer sa invat din greselile altora, mai mult decat din ale mele, dar cu toate astea in practica nu-mi iese precum in teorie.
Stiu ca as putea orice (aproape orice), dar ma tem de nereusite in egala masura si renunt uneori. Creez si-mi place sa incerc lucruri noi. De ce? Din credinta. Cred in oameni, cred in povesti si cred in minuni.
Exista intotdeauna un raspuns la orice intrebare, o destinatie pentru orice calatorie, iertare pentru greseli si inspiratie pentru creatie. Credinta poate fi ea insasi un raspuns, o destinatie, iertare si inspiratia de care avem nevoie la un moment dat.
Nu exista lucruri care sa vina prea tarziu si nici care sa vina prea devreme. De aceea e firesc sa nu renunti la nicio lupta la care esti supus. Totul este bine asa cum ti se ofera. Un detaliu nu reprezinta intregul.
Iubirea adevarata nu se sfarseste nicicand. Daca bate vantul, ea nu se clatina iar daca vine furtuna o regasesti tot acolo. Are vicii de forma, dar niciodata de fond. Calatoria pe de alta parte, le are pe amandoua, insa te face mai bogat. La fel cum te pot face si greselile. Ele te acopera, dar si descopera in acelasi timp.
Oamenilor nu le place sa fii perfect. Isi doresc asta pentru ei, dar nu si pentru tine. Si atunci de ce sa nu fii solidar?! Greseste, dar iarta cu aceeasi masura. Greseste ca sa stii. Greseste ca apoi sa poti crea, caci a crea inseamna a crede.
Ce credem ca putem face cu ceea ce avem este ceea ce putem fi.
"Saltul de credinta apare ratiunii omenesti ca un salt in gol: pasesc prin aer, dar sub piciorul meu apare, la timp, puntea. Nu e mai intai puntea pe care apoi sa pun eu piciorul, ci gestul meu de a pasi imi aduce puntea croita de Dumnezeu."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu