marți, 8 decembrie 2015

M-am impacat cu Mosu'


Da, stiu...mai este pana la Craciun, dar eu acum m-am impacat cu Mosu'. Nu de alta dar vroiam sa ma asigur ca o sa vina si pe la mine. Tocmai din acest motiv m-am pregatit si cu scrisoarea catre el.

Draga Mosule, il cunosti pe fratele meu? Cum sa nu il stii? E baiatul acela cu barba si parul lung. Eu il vad in continuare baiat, dar el e un adevarat barbat. Si cand spun adevarat nu ma refer ca e din carne si oase. E un "adevarat" pur si simplu si un pictor minunat. A luptat mult pentru visurile lui si pentru libertatea de a face ceea ce-i place. Ajuta-l te rog sa-si materializeze toate planurile. Dar pe prietena lui o stii? La anul se casatoresc. Adu-le Mosule in dar fericirea, cea "pana la adanci batraneti". In iubire, ca si in povesti, se implinesc trei dorinte. Una dintre ele tocmai ti-am spus-o. La celelalte doua sa se gandeasca ei, dar tu sa le indeplinesti. 

Dar pe mama o stii? Sigur ai cunoscut-o. E o adevarata luptatoare(parca e o Ninja). Ultima data cand am vorbit mi-a trimis un SMS: "daca vreodata te simti singura si nu ai pe nimeni alaturi, intoarce capul si in spatele tau sunt eu: MAMA". Imi doresc Mosule sa ramana la fel de puternica, chiar si cu firele albe pe care si le vopseste. Sa nu cumva sa uiti sa-i aduci vopsea pentru ca ai incurcat-o. Cu ea, nu cu mine.
Si nici de tatal meu sa nu uiti, ca visinata aceea cu aroma de mure ne te asteapta intamplator. Vezi sa nu-i aduci cumva tigari pentru ca iar o incurci. Cu cine?! Tot cu Ninja de maica-mea. Adu-i mai bine sanatate ca sa fie toata lumea impacata.

Draga Mosule, am o prietena care de curand a aflat ca este insarcinata. Are un baietel. Te rog sa sa ai grija de ei si un mic bonus: sa manance fara sa se ingrase.

Pe sotul meu sigur il stii. Are atat de multa bunatate in suflet ca ar ajunge pentru toata lumea si in plus pentru cei care nu cunosc ce inseamna asta. E un erou. In primul rand pentru ca ma suporta si ma iubeste asa imposibila, iar in al doilea rand pentru ca face economie la curent stingand luminile dupa mine. Te rog pentru el sa pui deoparte putina liniste.

Dar de prietenele mele ti-am povestit? Sunt aceleasi din facultate si nimic nu le-a schimbat. Acum sunt niste mamici grozave si imi doresc sa le oferi putin timp pentru ele.

Si acum vine partea egoista. Ce imi doresc pentru mine. :) Credeai cumva ca am uitat si o sa scapi cu sacul gol?
Pentru mine vreau sa nu-mi pierd credinta, sa incerc lucruri noi si sa salvez Pamantul, pentru ca e singura planeta unde se gaseste ciocolata. :)