sâmbătă, 23 mai 2015

Cat dureaza dragostea?



Idealistii considera iubirea vesnica, unii cercetatori spun ca ea ar avea totusi un termen de valabilitate. Se presupune ca dragostea (aceea cu emotii, cu intensitati si romantism) dureaza pana la 3 ani. Eu i-am etapizat ca fiind: un an de pasiune, un an de cunoastere si un an de obisnuinta.

L-am intrebat si pe el. Fiind un semn de aer, rationalismul si luciditatea pe care le poseda ma ajuta de cele mai multe ori sa-mi calibrez idealismul. 
- Cat crezi ca dureaza dragostea?
- Cat vrem noi! Cat vrem fiecare, insa amandoi, sa dureze!
Si el are mereu dreptate. Dragostea tine cat vrem noi si nu are importanta daca esti  casatorit sau nu, daca esti intr-o relatie de inceput, intr-o relatie la distanta sau de lunga durata.
Cu toate acestea dupa 10, 20 sau 30 de ani impreuna, se schimba ceva: te cunosti prea bine, te certi prea des, intervine rutina (uneori intervine altcineva), accepti mai greu sau dimpotriva faci compromisuri, nu mai ai timp pentru relatie din cauza serviciului sau a copiilor, iar lista poate continua. 

Sunt mii de motive care te pot face sa abandonezi, insa poti gasi alte mii de motive pentru care merita sa lupti.

...
- Ce te face sa vrei sa dureze?  l-am intrebat.
- Vecinii care ne bat in usa cand dai muzica prea tare, mirosul de vanilie si parul albit de faina cand faci briose, hartiile pe care le lasi imprastiate prin dormitor cu povesti incepute si neterminate, cheful de discutii "filosofice" la 12 noaptea, dar mai ales la vreun meci pe care-l asteptam, luminile aprinse prin casa si uitate.
- Cum adica, nu ma iubesti pentru ca sunt "draguta" si "desteapta"?
- Mai sunt femei frumoase si destepte, dar eu te iubesc pentru felul in care ma faci sa ma simt cand suntem impreuna si pentru felul in care esti tu.
- Pe tine ce te face sa vrei sa dureze?
- Cantarul pe care ai scris: "da-te jos ca ma omori" ca sa nu ma mai obsedeze, biletelele pe care mi le lasi dimineata pe frigider, cele spirituale bineinteles, felul in care stii sa ma ierti si sa ma suporti pentru toate. Cand nu-mi gasesc laptopul prin casa stiu ca iar mi l-ai ascuns ca sa-mi petrec mai mult timp cu noi iar cand dansez singura prin dormitor si ma inviti la dans imi dau seama ca imi vei fi mereu alaturi.

"De ce vrei sa dureze" este diferit pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare iubire si poveste in parte.
...
Lucrurile sunt departe de a fi perfecte. Sunt momente in care ne abandonam, momente in care vedem altfel decat celalalt,  momente in care ne certam si ne ranim pentru ca spunem prea multe sau ne spunem "taceri", dar in tot timpul acesta construim experiente. Cu cat petrecem mai mult timp in doi cu atat devine mai puternica legatura acelei relatii.

Dragi cercetatori britanici eu va spun asa: dragostea tine cat vrem noi. E complicata dar e o lupta continua. Dragostea tine de alegeri. Nu este niciodata usoara iar singurul termen de valabilitate este pus doar de cei implicati. Dragostea nu tine 3 luni, 5 ani, 10 sau 20 de ani. Dragostea tine cat hotaram noi.

Suntem samanii si discipolii propriilor noastre relatii. Dragostea dureaza cat timp este o calatorie in doi, cat timp simtim ca mai avem de facut lucruri impreuna, ca mai avem multe de spus (chiar si taceri), ca avem de impartit amintiri si experiente. Doar cand dragostea devine destinatie, coboram din tren, cu regretul prozaic si suav al calatorului. Cei mai fericiti sunt cei care calatoresc o viata intreaga impreuna.

vineri, 8 mai 2015

In cele doua secunde

 Pictorița Alma și soțul acesteia, Ladislau Redlinger.

Ce am simtit eu? Iubirea...a lui Ladislau si-a Almei, a mea, a noastra. E de ajuns sa o privesti si o recunosti.
Din prea plinul lucrurilor vazute si nevazute ramane doar ea. Prezenta ca propria umbra, te insoteste oriunde ai fi: in Paris, la serviciu, la gratar, pe trecerea de pietoni, la volan, cand mananci, cand respiri, cand mergi la film, cand pleci din lume cu propria-ti umbra in cele 2 secunde.


"- Care este secretul unei vieti in doi timp de 75 de ani?
Ladislau:
- Iubirea. Nu e niciun secret. Asa cum am vazut-o in prima zi, asa mi-a ramas in minte si astazi. Cand ma uit la ea, nu pot sa spun ca iubirea este aceeasi, pentru ca a crescut. Impreuna am invatat viata si impreuna am invatat si iubirea. Iar pe ea o vad din ce in ce mai frumoasa...
Viata a trecut prea repede: ca doua secunde. Si am vrea sa mai fie inca doua secunde, ca sa ne mai cunoastem. Am inceput sa ne cunoastem in cei 75 de ani. Vrem sa ne cunoastem si mai bine...si mai departe. "

Cele doua secunde...viata noastra, cuprind realitatea universala pe care nu o intelegem decat in celelalte doua secunde...ultimele din viata noastra: ca la final ramane doar iubirea.

vineri, 1 mai 2015

Filosofia muncii si ocazia unui intreg perfectibil

Sursa foto: 
http://2.bp.blogspot.com/jiSk5wKhFOU/VUOOJpvwtyI/AAAAAAAAA7k/JU4lLG1a35Q/s1600/14710_799471406788963_8913945964765373813_n.jpg

Exista ocazia unui intreg perfectibil chiar si cand suntem la granita dintre inchipuire si realitate. Puse cap la cap, bucatile de rutina ale vietii noastre pot fi lipite intr-un intreg daca nu perfect, cel putin satisfacator. 
Cand eram copil ma gandeam de ce mama nu munceste numai pe 1 Mai iar restul timpului sa si-l petreaca jucandu-se cu mine. Pana la urma aveam o papusa si pentru ea.

Cu trecerea anilor am inteles ca raportul ramane mereu invers proportional intre "joaca" si "munca" si mi-am propus ca toate responsabilitatile jobului sa le abordez cu temeinicie dar cu "suflet de copil".
Nu ma trezesc dimineata cu gandul: "of, iar trebuie sa ma duc la serviciu!". Ma trezesc cu gandul: "of, de ce nu sunt o matinala caci omenirea are nevoie de mine!" :) 
Stiu ca nu sunt un super erou, dar imi place sa cred, ca pot schimba ceva cu fiecare zi care trece, iar puterea asta se gaseste in unicitatea fiecaruia dintre noi.

Inainte sa ies pe usa imi repet: "fii curajoasa si azi, invata ceva nou, daruieste fara asteptari si incearca sa schimbi. Tu trebuie sa fii mandra de tine pentru a putea fi apoi si ceilalti."

De cele mai multe ori simtim apasarea vietii noastre considerand-o rutina. Dar oare nu e vorba doar de perceptie si influenta propriilor ganduri?!

Da si eu ma visam o faimoasa balerina a lumii. Pana si la baie mergeam pe varfuri, iar cand ai mei ma intrebau daca am patit ceva le raspundeam ca ma pregatesc pentru viitor. Cu timpul am renuntat la acest vis ramanand doar cu obiceiul de a dansa pe varfuri si am trecut la urmatorul: acela de a preda filosofia lumii intr-o universitate din Paris. Se pare totusi ca eram departe si de acesta. Nu-i invidiez pe cei care au reusit sa-si urmeze chemarea pentru ca am sansa in continuare de a fi "omul potrivit la locul potrivit". Pana la urma soarta are grija de fiecare, iar totul se rezuma la atitudine si perceptie.

Filosofia muncii e simpla. Fa din fiecare zi 1 Mai, gasind aprecieri pentru ceea ce faci chiar daca nu esti balerina care visai sa fii, doctorul care "repara" oameni, avocatul cu argumentele din servieta sau astronautul care atinge stelele. 

"Pasiunile ne ajuta sa nu imbatranim niciodata"-Andi Moisescu
...iar eu as adauga ca ne ajuta sa uitam tot ceea ce ne intristeaza sau ne clatina increderea in anumite asteptari.