Decalogul prezentului

Cand te indrepti spre trecut, ai tendinta sa interpretezi lucrurile, sa omiti detalii, sa melodramatizezi, sa te lasi influentat de ganduri noi, sa mai adaugi pe alocuri altele si chiar sa cauti acolo unde nu este nimic. Si… uitandu-te in urma nu faci decat sa nesocotesti prezentul incercand sa gasesti scuze pentru cine este responsabil de schimbare. De propria schimbare doar tu esti responsabil.

Orice alegere faci vorbeste despre tine si despre lucrurile in care crezi. Adevarata forta este a aceluia ce-si cara greutatea si o face cu mandria constientizarii propriului drum fara a fi obstacolul celorlalti. 

Uneori te bucuri mental (sau poate este doar o incurajare personala) ca "datorita tie ai reusit sa faci asta". Adevarul este ca datorita celor care te iubesc, iti acorda incredere si te incurajeaza, reusesti. Ei sunt motivatia de "a fi" sau de "a face".

Oriunde calatoresti te iei pe tine la drum, dar ii iei la drum si pe toti cei care au facut ceva pentru tine.

Nu e copilarie si nici naivitate sa crezi in ceilalti. Dumnezeu este naiv ca are incredere in tine in fiecare clipa?

Uneori cei care te iubesc se vor ingriji de inima ta mai mult decat de a lor, iar atunci nu iti va ramane decat ca la randul tau sa faci acelasi lucru.

Prezentul se construieste pornind din interior, ajustat cu increderea ca poti duce in spate orice si cu mandria ca esti vulnerabil, dar si responsabil pentru ceea ce faci. Cea mai potrivita atitudine pentru prezent este aceea de a fi tu in toate, cu riscul de a fi judecat. In definitiv e important sa cunosti ce depinde de tine si ce atarna de ceilalti.

Niciodata nu conteaza cine este vinovat sau cum te poti razbuna, ci doar ceea ce poti tu face pentru prezent. Pe toti ceilalti ii vei ierta aproape natural, cu trecerea timpului si e la fel de important sa o faci si cu tine la fiecare pas.

Cand te privesti așa cum ești, un imperfect, cu ganduri fara adapost si goluri ce se cer a fi umplute, iti vei da seama ca trebuie sa fii recunoscator pentru fiecare aspect: si pentru goluri si pentru intreg. Toate te fac ceea ce esti azi. 

Decalogul prezentului vine cu acest dar: ca fiecare porunca poate fi implinita chiar din acest moment.

"Daca e important pentru tine sa faci un lucru, vei gasi o cale, daca nu, vei gasi o scuza". 

M-am impacat cu Mosu'

Da, stiu...mai este pana la Craciun, dar eu acum m-am impacat cu Mosu'. Nu de alta dar vroiam sa ma asigur ca o sa vina si pe la mine. Tocmai din acest motiv m-am pregatit si cu scrisoarea catre el.

Draga Mosule, il cunosti pe fratele meu? Cum sa nu il stii? E baiatul acela cu barba si parul lung. Eu il vad in continuare baiat, dar el e un adevarat barbat. Si cand spun adevarat nu ma refer ca e din carne si oase. E un "adevarat" pur si simplu si un pictor minunat. A luptat mult pentru visurile lui si pentru libertatea de a face ceea ce-i place. Ajuta-l te rog sa-si materializeze toate planurile. Dar pe prietena lui o stii? La anul se casatoresc. Adu-le Mosule in dar fericirea, cea "pana la adanci batraneti". In iubire, ca si in povesti, se implinesc trei dorinte. Una dintre ele tocmai ti-am spus-o. La celelalte doua sa se gandeasca ei, dar tu sa le indeplinesti. 

Dar pe mama o stii? Sigur ai cunoscut-o. E o adevarata luptatoare(parca e o Ninja). Ultima data cand am vorbit mi-a trimis un SMS: "daca vreodata te simti singura si nu ai pe nimeni alaturi, intoarce capul si in spatele tau sunt eu: MAMA". Imi doresc Mosule sa ramana la fel de puternica, chiar si cu firele albe pe care si le vopseste. Sa nu cumva sa uiti sa-i aduci vopsea pentru ca ai incurcat-o. Cu ea, nu cu mine.
Si nici de tatal meu sa nu uiti, ca visinata aceea cu aroma de mure ne te asteapta intamplator. Vezi sa nu-i aduci cumva tigari pentru ca iar o incurci. Cu cine?! Tot cu Ninja de maica-mea. Adu-i mai bine sanatate ca sa fie toata lumea impacata.

Draga Mosule, am o prietena care de curand a aflat ca este insarcinata. Are un baietel. Te rog sa sa ai grija de ei si un mic bonus: sa manance fara sa se ingrase.

Pe sotul meu sigur il stii. Are atat de multa bunatate in suflet ca ar ajunge pentru toata lumea si in plus pentru cei care nu cunosc ce inseamna asta. E un erou. In primul rand pentru ca ma suporta si ma iubeste asa imposibila, iar in al doilea rand pentru ca face economie la curent stingand luminile dupa mine. Te rog pentru el sa pui deoparte putina liniste.

Dar de prietenele mele ti-am povestit? Sunt aceleasi din facultate si nimic nu le-a schimbat. Acum sunt niste mamici grozave si imi doresc sa le oferi putin timp pentru ele.

Si acum vine partea egoista. Ce imi doresc pentru mine. :) Credeai cumva ca am uitat si o sa scapi cu sacul gol?
Pentru mine vreau sa nu-mi pierd credinta, sa incerc lucruri noi si sa salvez Pamantul, pentru ca e singura planeta unde se gaseste ciocolata. :)

In spatele fiecarui nor exista un cer

Uneori, cand am o zi mai grea, imi este teama ca voi ajunge sa nu mai cred in nimic. Apoi, imi verific fricile daca sunt toate in ordine alfabetica si aliniate precum cartile din biblioteca. Le privesc, le zambesc si-mi revin: sunt toate acolo nestingherite. Sunt o normala.

Sunt o normala cand ma tem ca as putea ca intr-o zi sa-mi pierd serviciul. Pana la urma si ce? Am mai trecut prin schimbari si in plus sunt atatea marketuri care angajeaza vanzatoare. Pana o sa-mi gasesc ceea ce vreau, o sa supravietuiesc. As putea chiar sa-mi urmez visul de a-mi deschide ceainaria cu fel si fel de produse handmade.

Unii stiu sa cante la vioara, altii sa picteze, unii stiu sa repare masini, altii oameni, iar eu indiferent de ceea ce as face stiu ca ma voi descurca atata vreme cat nu-mi voi pierde credinta. As scoate totusi ospataria din lista. La cate pahare as sparge nu mi-ar fi suficiente nici increderea si nici bacsisurile sa acopar pierderile. :))
Oricum ar fi nu am ce pierde. Nimeni nu este de neinlocuit dar imi place sa fiu diferita tocmai ca nimeni sa nu o poata face vreodata.

Mi-e teama ca ar putea exista o zi cand n-as mai calatori. Dar si daca ar fi sa am nevoie de 2 zile in loc de una pentru a ajunge intr-un loc, nu ma voi opri din a cauta destinatii.

Sa calatoresti cu credinta si sa crezi in calatoriile vietii tale. Asta e ceea ce conteaza.

Dar cel mai mult mi-e teama sa nu-i pierd pe cei de langa mine. Poate ca frica de singuratate e cea mai egoista dintre toate, dar e si cea mai apasatoare. Sa nu insemni nimic pentru nimeni sau sa nu gasesti pe acel cineva cand intinzi mana este cea mai grea povara. Totusi imi dau seama ca nu voi fi niciodata singura. Nu pentru ca sotul meu mi-a promis "pana cand moartea ne va desparti", caci pana acolo e drum lung. Ci pentru ca atunci cand te intorci in inima ta, iar ea e plina de iubire nu exista goluri, goliciune sau singuratate.

Am renuntat demult la comparatii si nu din vanitate. Am renuntat pentru ca viata nu este un fenomen static, iar dinamica lui se diferentiaza in functie de perspectiva fiecaruia. Cand m-a cerut in casatorie mi-a pus pe deget un inel dintr-un fir de iarba. Nu diamantul este cel ce leaga doua suflete ci fericirea cum nici fricile nu ne leaga de viata ci curajul. O para impartita la doi este mai gustoasa decat o cina de lux intre doi straini, caci aceea este tot singuratate.

Uneori imi este teama ca voi ajunge sa nu mai cred in nimic. Dar descopar fata lui Dumnezeu prin oamenii de langa mine, prin faptele lor, prin frumusetea ce ma inconjoara, prin iubirea ce o primesc si atunci stiu: in spatele fiecarui nor exista un cer.

Feminismul are un revers al medaliei: disparitia cavalerismului

Azi recunosc ca am fost surprinsa de galanteria unui barbat. Uitasem cum este ca cineva sa-ti deschida portiera masinii sau usa din fata.

Mi-am simtit respectata conditia de femeie fara a-mi fi stirbita independenta.

"Daca femeia este egala cu barbatul are aceleasi drepturi, precum si obligatii. Asta inseamna ca trebuie sa fie in stare sa-si duca singura biblioraftul si in acelasi timp sa-si deschida usa." Candva, primisem de la un coleg aceasta replica si pe moment mi s-a parut justa.

Cu toate acestea femeia este egala si diferita. Ea este partea delicata si sensibila a lumii ce va avea mereu nevoie de puterea si galanteria partii yang. 

Azi dupa ce am simtit pe propria piele ca nu a disparut cavalerismul stiu ca il apreciez. Nu as vrea ca locul lui sa fie ocupat de barbati care nu deschid usa unei femei. Pana la urma femeia moderna nu s-a transformat in barbat. Locul fiecaruia este bine stabilit si nu cred ca o femeie independenta nu are dreptul sa i se deschida usa, sa nu fie ajutata cu bagajele sau sa nu i se traga scaunul la masa. Nu e un semn de slabiciune, e semnul conditiei sale. 

Respectul trebuie sa fie reciproc iar egalitatea sta in termenii intelegerii corecte a acesteia.

Azi copacul vrea sa fie delfin

Mi-e dor si frica sa inot, a zis copacul. Daca as fi delfin mi-as invinge temerea si mi-as implini dorinta.

Azi copacul vrea sa fie delfin. 

Mi-e dor sa ma inalt si mi-e frica sa ma ridic din pamant, a zis delfinul. Daca as fi copac as calca pe uscat si mi-as implini visul.

Azi delfinul vrea sa fie copac.

Intotdeauna ne dorim ceea ce nu putem fi sau avea, insa un lucru ramane constant si pentru copac si pentru delfin: locul in care ii oranduieste inima, caci acolo inseamna acasa.

Acasa nu este un apartament pentru care ai rata de platit inca 20 de ani, ci omul cu care locuiesti si care iti aranjeaza esarfa la gat, nu pentru ca te vrea frumoasa ci pentru ca nu te vrea racita.

Acasa este cel care te face sa traiesti in prezent si isi agata pasiunea pe umeras printre rochiile tale ca sa o simti cand le imbraci.

Imi amintesc perfect prima data cand m-am simtit acasa. Era toamna, iar soarele inca ardea printre frunzele teilor din fata mea. M-am oprit in loc pentru o clipa, am ridicat privirea, iar deasupra lumina capatase printre ramuri o alta consistenta cazand in mii de linii oblice printre frunze in nuante portocalii pe care nu le mai vazusem pana atunci. In mana aveam o inghetata de cacao al carei miros se amestecase cu cel al teilor. Pentru o clipa am avut un sentiment de apartenenta la universul meu de mirosuri, gusturi, lumini, culori si texturi. Aveam 10 ani si eram "acasa".

Ador sa explorez si nu-mi pot imagina viata fara calatorii. Chiar si cand sunt la sute de km departare de casa mi se intampla sa descopar un loc, un sentiment, un om care imi devin pe rand patrie, conditie si prieten.
Cu toate acestea, atunci cand plec pentru a ma intoarce e tot ceea ce inseamna dor si revenire.

Ce este acasa? E locul in care ne-am nascut, mama, tatal sau fratele meu, iubirea pe care sotul mi-o poarta la "bine si la greu", sentimentele pe care mi le trezesc unele intamplari, locuri si oameni, tot ceea ce construim si incercam cu efort sa refacem, prietenii care ne stiu si carora le impartasim cele mai intime ganduri, chemarea de a face un lucru anume, armonia din noi???
Oricum si orice ar fi, acasa este cel mai bine.

Copacul vrea sa devina delfin dar seva vietii lui este pamantul. Delfinul vrea sa devina copac dar calatoria lui incepe si se termina in ocean. 

Daca vrei sa te diferentiezi, incearca sa nu mai folosesti majuscule. Fa-o prin continut!

Nimic nu este obligatoriu: nici intrebarile sa aiba raspuns si nici raspunsurile sa aiba intrebari. Exista o teorie cu o veriga lipsa: daca vrei sa te diferentiezi, foloseste majuscule.

Daca dintre cei care vor sa se diferentieze vor folosi toti majuscule? Cum te vei diferentia mai apoi? Aici e veriga lipsa a teoriei.

Daca nu poti vorbi impotriva nefirescului, atunci poti folosi tacerea ca o promiscuitate a lumii sau chiar ca o promisiune fagaduita consimtamantului de a fi si de a refuza acest nefiresc.

Exista un privilegiu suprem al sufletului prin care fiecare s-a nascut unic. De aceea atunci cand vrei sa te diferentiezi, incearca sa nu mai folosesti majuscule. Fa-o prin continut!

Nu ne putem permite sa fim spectatorii propriilor vieti. Eu stiu ca in viata mea trebuie sa fiu actorul principal. Daca scenariul imi este deja scris am dreptul sa improvizez. Pana la urma improvizatiile sunt cele care aduc cu sine naturaletea de a rade sau de a plange.

De cele mai multe ori ma trezesc zambind. Nu pentru ca astrele s-ar fi aliniat in acea dimineata, nici pentru ca viata mea e perfecta si toate sunt precum mi le doresc, ci pentru ca in fiecare suflet se gaseste planul lui Dumnezeu de a fi creatie.

"Orice lucru se poate transforma in contrariul sau, asa incat dam din ras in plans si invers, din iubire in ura, din putere in slabiciune, din puritate in pacat. Sentimentele opuse(ne spun fizicienii) genereaza aceasta unda. Depasind un anumit prag al trairii, ceea ce noi credem a fi bine sau rau se confunda pana la asemanare. Ne putem misca creativ numai intre extreme, nu si dincolo de ele."(Octavian Paler, Emotii)

Exista o detentie a majoritatii pentru lipsa de curaj din fiecare zi, de a fi unici, iar ea se numeste mediocritate.
Ceea ce faci din momentul in care rasare si apune soarele este un mod perfect constient de a darui si a cinsti acest dar pe care l-ai primit: viata.

Fericire e atunci cand...

Cine sunt norocosii astia care detin fericirea? Hmm...

Din cand in cand ma mai primesc si pe mine in gasca lor, iar fericirea este atunci cand:

- mergem acasa de sarbatori, iar tata ne asteapta cu o cana de vin fiert si o imbratisare;

- ma trezesc dimineata cu muzica si dansez, apoi ma urc in masina si cant in duet cu radioul, uneori chiar mai tare decat el (la mine in masina si in baie eu sunt vedeta :));

- primesc in posta scrisori (nu, nu-i nicio confuzie, nu e vorba despre facturi si nici despre mailuri);

- sotul meu imi ascunde laptopul prin casa pentru a petrece mai mult timp impreuna si cantarul atunci cand imi gateste paste;

- mergem cu masina si ascultam Green Day;

- vine vara si-mi pot purta rochitele personalizate(unele facute chiar de mama mea);

- ploaia ma gaseste in logie invelita in patura cu o carte in mana;

- vin obosita de peste zi, iar acasa mi se pare mai fascinant decat la Buckingham Palace;

- fratele meu picteaza ceva nou si aduce culoare in viata mea;

- prietenele imi trimit mesaje haioase peste zi;

- primesc o veste buna la serviciu;

- e vineri seara iar a doua zi dorm cat vreau;

- plec in concediu sau cumpar bilete de avion;

- vin de afara inghetata de frig iar el ma saruta pe frunte si maini sa ma incalzeasca cu respiratia lui;

- bem o sticla de vin la picnicurile de pe covorul din sufragerie;

- fac briose sau incerc o reteta noua;

- mananc ciocolata de casa facuta de finul meu
...

Fericirea e atunci cand...nu ma gandesc prea mult la ea. Suntem prea perseverenti in a fi nefericiti incat uitam banalitatile.

Nu sunt guvernatorul nici unei Trezorerii, dar cu siguranta dorm mai bine decat el. Nu sunt Miss Univers, dar sunt cea mai frumoasa femeie pentru barbatul din viata mea. Nu sunt un mic Einstein, dar fac niste briose geniale.

Pe tine ce te face fericit?

Ceva simplu fara TVA

In fiecare an, ziua mea de nastere a fost despre ceva diferit. Anul trecut a fost despre relaxare la malul marii, acum doi ani a fost despre schimbare (despre mutarea la un alt loc de munca), acum trei ani a fost despre un dans in ploaie, acum patru ani nici nu mai tin minte (probabil ca nu a fost atat de important). Dar anul acesta a fost despre ceva simplu si fara TVA.

Am primit multe cadouri: parfumuri, bani, haine, dar cel mai frumos a fost cand am primit ceva simplu si fara TVA: un biletel.

"Un cadou trebuie sa aduca bucurie. Faptul ca mi-am facut ordine in sifonier sigur te va bucura. La multi ani!".

Uneori sunt prea realista, alteori visez cu ochii deschisi iar anul acesta ziua mea de nastere a fost despre o fericire simpla si fara TVA, despre un picnic in sufragerie si biletele cu zambet. 

Mi-a fost dor de ea, de acea bucurie discreta pentru care nu ma cunoaste decat omul de langa mine pentru ca doar el ma vede dimineata ciufulita si nemachiata, cu zambetul abia trezit si el.

Ma uit in jur si lumea e asa desavarsita...iar asta ma oboseste groaznic. Este atata perfectiune pe Facebook, atata fericire perpetua in relatii care mai de care minunate, o lume cu abdomene formidabile pe plaja si buze perfect rujate.

Iar eu...nici macar unghii cu gel nu am cu toate ca mi-ar fi necesare. 

Emitem mai multe etichete decat o fabrica de textile, poate asta e motivul pentru care fiecare se vrea a fi vazut intr-un anume fel.

Cateodata ma uit in oglinda dupa riduri. Nu le-am gasit, dar am ajuns sa-mi vad cearcanele.

Le-as da la schimb pentru un rid si ceva simplu fara TVA.

Nu timpul este cel care vindeca, insa el este cel care trece.

Dragostea face enorm de mult bine si probabil ca ar fi trebuit sa luam avionul si sa te strangem in brate. Dar, din pacate nu reusim intotdeauna sa facem ceea ce ne dorim.

E greu sa mai traiesti "normalitatea" cand pierzi pe cineva drag, indiferent sub ce forma ajunge sa se intample asta. Nimeni nu simte ceea ce simti tu, pentru ca pierderea cuiva este ceva ce fiecare traieste in felul sau si e firesc sa fie asa. In momentul acesta cel mai probabil auzi ca "timpul vindeca tot" si cu siguranta nu ti se pare a fi asa. Poate ca pana la urma nu timpul este cel care vindeca, insa el este cel care trece si ne ajuta sa avem si alte puncte de vedere. 

Cand iubesti pe cineva nu-ti mai apartii intru totul, iar cand il pierzi, pierzi si o parte din tine. Da, poate ca uneori fuga de prezent creeaza iluzia unor realitati paralele si din cand in cand ai dreptul sa te refugiezi in ele.

Mi-ai spus: "ca vei ramane singura cu durerile tale si ca e nedrept ceea ce s-a intamplat". Ca toate se petrec cu un sens este uneori stupid: ce sens ar avea sa se intample lucrurile asa!? 

Eu nu am dreptul sa iti vorbesc despre moartea sotului tau, doar am dreptul de a-ti fi alaturi.

Candva credeam ca toti ceilalti detin secretul fericirii si nu intelegeam ce imi scapa, dar intre timp am descoperit ca fiecare lupta cu durerile lui intr-un anume fel.

Samburele visinei poarta in el copacul, poarta frunzele si adierea anotimpului in care fructul s-a copt, poarta stelele care l-au luminat si cuibul pasarilor. Samburele va continua sa existe prin copacul ce i-a dat viata si a pasarilor ce i-au cantat. Cand copacul si pasarile nu vor mai fi, va continua sa existe prin adierea vantului. Cand vantul va inceta sa mai bata, va continua sa existe prin inaltimea cereasca. Si toate astea pentru ca frumusetea iubirii trece dincolo de transformari si de timp.

Sa ma razbun e ultimul lucru pe care l-as face!Dar e pe lista. :)

Dear Karma, I have a list of people you missed. I know you have everybody's address.

Deci...(ca sa incepem cu concluzia): cine sunt eu sa tulbur apele idealistilor care cred ca iertarea este solutia oricarei conjuncturi, mai ales ca fac parte dintre ei?!

Se spune ca oamenii slabi se razbuna, oamenii puternici iarta iar cei inteligenti ignora. Eu sunt o combinatie nemasurata a fiecarui intreg. Sunt slaba (atunci cand nu mananc ciocolata si tin regim) si nu imi pot stapani replicile sau reflexele. Sunt puternica (atunci cand mananc o ciocolata combinata cu un tort de inghetata) si pot ierta sau macar intelege anumite gesturi. Sunt inteligenta cand las karma sa masoare actiunile celorlalti si sa le insumeze consecintele etice fara vreun amestec.

Am vaga impresie ca povestea fiecaruia este unica si ca poate fi descoperita cu putin efort. Doar ca uneori nu cautam adevarurile. De ce am face-o? Ceea ce nu stim nu ne poate rani. E un cerc vicios ignoranta. Pe de alta parte ea este si alternativa cand nu ai dreptul sa judeci, devenind un altfel de comunicat. Timpul ne arata ca frustrarile sunt stresante si trebuie preschimbate in indiferenta.

Sunt o patimasa a intrebarilor si o naiva ce isi ia mereu o marja minima de ezitari(atat personale cat si a celorlalti). E amuzant totusi cum fatada anumitor gesturi este un ambalaj aristocrat al incercarilor de a exista si nu de a fi. De ce e amuzant? Pentru ca locul fiecaruia este stabilit inainte de a ne naste.

Cica si iertarea este "o maniera teribila de a te razbuna", asa ca am inceput sa iert. Sa ma razbun e ultimul lucru pe care l-as face, dar e pe lista(si incepe cu iertarea).