Nu timpul este cel care vindeca, insa el este cel care trece.

Dragostea face enorm de mult bine si probabil ca ar fi trebuit sa luam avionul si sa te strangem in brate. Dar, din pacate nu reusim intotdeauna sa facem ceea ce ne dorim.

E greu sa mai traiesti "normalitatea" cand pierzi pe cineva drag, indiferent sub ce forma ajunge sa se intample asta. Nimeni nu simte ceea ce simti tu, pentru ca pierderea cuiva este ceva ce fiecare traieste in felul sau si e firesc sa fie asa. In momentul acesta cel mai probabil auzi ca "timpul vindeca tot" si cu siguranta nu ti se pare a fi asa. Poate ca pana la urma nu timpul este cel care vindeca, insa el este cel care trece si ne ajuta sa avem si alte puncte de vedere. 

Cand iubesti pe cineva nu-ti mai apartii intru totul, iar cand il pierzi, pierzi si o parte din tine. Da, poate ca uneori fuga de prezent creeaza iluzia unor realitati paralele si din cand in cand ai dreptul sa te refugiezi in ele.

Mi-ai spus: "ca vei ramane singura cu durerile tale si ca e nedrept ceea ce s-a intamplat". Ca toate se petrec cu un sens este uneori stupid: ce sens ar avea sa se intample lucrurile asa!? 

Eu nu am dreptul sa iti vorbesc despre moartea sotului tau, doar am dreptul de a-ti fi alaturi.

Candva credeam ca toti ceilalti detin secretul fericirii si nu intelegeam ce imi scapa, dar intre timp am descoperit ca fiecare lupta cu durerile lui intr-un anume fel.

Samburele visinei poarta in el copacul, poarta frunzele si adierea anotimpului in care fructul s-a copt, poarta stelele care l-au luminat si cuibul pasarilor. Samburele va continua sa existe prin copacul ce i-a dat viata si a pasarilor ce i-au cantat. Cand copacul si pasarile nu vor mai fi, va continua sa existe prin adierea vantului. Cand vantul va inceta sa mai bata, va continua sa existe prin inaltimea cereasca. Si toate astea pentru ca frumusetea iubirii trece dincolo de transformari si de timp.