Feminismul are un revers al medaliei: disparitia cavalerismului

Azi recunosc ca am fost surprinsa de galanteria unui barbat. Uitasem cum este ca cineva sa-ti deschida portiera masinii sau usa din fata.

Mi-am simtit respectata conditia de femeie fara a-mi fi stirbita independenta.

"Daca femeia este egala cu barbatul are aceleasi drepturi, precum si obligatii. Asta inseamna ca trebuie sa fie in stare sa-si duca singura biblioraftul si in acelasi timp sa-si deschida usa." Candva, primisem de la un coleg aceasta replica si pe moment mi s-a parut justa.

Cu toate acestea femeia este egala si diferita. Ea este partea delicata si sensibila a lumii ce va avea mereu nevoie de puterea si galanteria partii yang. 

Azi dupa ce am simtit pe propria piele ca nu a disparut cavalerismul stiu ca il apreciez. Nu as vrea ca locul lui sa fie ocupat de barbati care nu deschid usa unei femei. Pana la urma femeia moderna nu s-a transformat in barbat. Locul fiecaruia este bine stabilit si nu cred ca o femeie independenta nu are dreptul sa i se deschida usa, sa nu fie ajutata cu bagajele sau sa nu i se traga scaunul la masa. Nu e un semn de slabiciune, e semnul conditiei sale. 

Respectul trebuie sa fie reciproc iar egalitatea sta in termenii intelegerii corecte a acesteia.

Azi copacul vrea sa fie delfin

Mi-e dor si frica sa inot, a zis copacul. Daca as fi delfin mi-as invinge temerea si mi-as implini dorinta.

Azi copacul vrea sa fie delfin. 

Mi-e dor sa ma inalt si mi-e frica sa ma ridic din pamant, a zis delfinul. Daca as fi copac as calca pe uscat si mi-as implini visul.

Azi delfinul vrea sa fie copac.

Intotdeauna ne dorim ceea ce nu putem fi sau avea, insa un lucru ramane constant si pentru copac si pentru delfin: locul in care ii oranduieste inima, caci acolo inseamna acasa.

Acasa nu este un apartament pentru care ai rata de platit inca 20 de ani, ci omul cu care locuiesti si care iti aranjeaza esarfa la gat, nu pentru ca te vrea frumoasa ci pentru ca nu te vrea racita.

Acasa este cel care te face sa traiesti in prezent si isi agata pasiunea pe umeras printre rochiile tale ca sa o simti cand le imbraci.

Imi amintesc perfect prima data cand m-am simtit acasa. Era toamna, iar soarele inca ardea printre frunzele teilor din fata mea. M-am oprit in loc pentru o clipa, am ridicat privirea, iar deasupra lumina capatase printre ramuri o alta consistenta cazand in mii de linii oblice printre frunze in nuante portocalii pe care nu le mai vazusem pana atunci. In mana aveam o inghetata de cacao al carei miros se amestecase cu cel al teilor. Pentru o clipa am avut un sentiment de apartenenta la universul meu de mirosuri, gusturi, lumini, culori si texturi. Aveam 10 ani si eram "acasa".

Ador sa explorez si nu-mi pot imagina viata fara calatorii. Chiar si cand sunt la sute de km departare de casa mi se intampla sa descopar un loc, un sentiment, un om care imi devin pe rand patrie, conditie si prieten.
Cu toate acestea, atunci cand plec pentru a ma intoarce e tot ceea ce inseamna dor si revenire.

Ce este acasa? E locul in care ne-am nascut, mama, tatal sau fratele meu, iubirea pe care sotul mi-o poarta la "bine si la greu", sentimentele pe care mi le trezesc unele intamplari, locuri si oameni, tot ceea ce construim si incercam cu efort sa refacem, prietenii care ne stiu si carora le impartasim cele mai intime ganduri, chemarea de a face un lucru anume, armonia din noi???
Oricum si orice ar fi, acasa este cel mai bine.

Copacul vrea sa devina delfin dar seva vietii lui este pamantul. Delfinul vrea sa devina copac dar calatoria lui incepe si se termina in ocean. 

Daca vrei sa te diferentiezi, incearca sa nu mai folosesti majuscule. Fa-o prin continut!

Nimic nu este obligatoriu: nici intrebarile sa aiba raspuns si nici raspunsurile sa aiba intrebari. Exista o teorie cu o veriga lipsa: daca vrei sa te diferentiezi, foloseste majuscule.

Daca dintre cei care vor sa se diferentieze vor folosi toti majuscule? Cum te vei diferentia mai apoi? Aici e veriga lipsa a teoriei.

Daca nu poti vorbi impotriva nefirescului, atunci poti folosi tacerea ca o promiscuitate a lumii sau chiar ca o promisiune fagaduita consimtamantului de a fi si de a refuza acest nefiresc.

Exista un privilegiu suprem al sufletului prin care fiecare s-a nascut unic. De aceea atunci cand vrei sa te diferentiezi, incearca sa nu mai folosesti majuscule. Fa-o prin continut!

Nu ne putem permite sa fim spectatorii propriilor vieti. Eu stiu ca in viata mea trebuie sa fiu actorul principal. Daca scenariul imi este deja scris am dreptul sa improvizez. Pana la urma improvizatiile sunt cele care aduc cu sine naturaletea de a rade sau de a plange.

De cele mai multe ori ma trezesc zambind. Nu pentru ca astrele s-ar fi aliniat in acea dimineata, nici pentru ca viata mea e perfecta si toate sunt precum mi le doresc, ci pentru ca in fiecare suflet se gaseste planul lui Dumnezeu de a fi creatie.

"Orice lucru se poate transforma in contrariul sau, asa incat dam din ras in plans si invers, din iubire in ura, din putere in slabiciune, din puritate in pacat. Sentimentele opuse(ne spun fizicienii) genereaza aceasta unda. Depasind un anumit prag al trairii, ceea ce noi credem a fi bine sau rau se confunda pana la asemanare. Ne putem misca creativ numai intre extreme, nu si dincolo de ele."(Octavian Paler, Emotii)

Exista o detentie a majoritatii pentru lipsa de curaj din fiecare zi, de a fi unici, iar ea se numeste mediocritate.
Ceea ce faci din momentul in care rasare si apune soarele este un mod perfect constient de a darui si a cinsti acest dar pe care l-ai primit: viata.

Fericire e atunci cand...

Cine sunt norocosii astia care detin fericirea? Hmm...

Din cand in cand ma mai primesc si pe mine in gasca lor, iar fericirea este atunci cand:

- mergem acasa de sarbatori, iar tata ne asteapta cu o cana de vin fiert si o imbratisare;

- ma trezesc dimineata cu muzica si dansez, apoi ma urc in masina si cant in duet cu radioul, uneori chiar mai tare decat el (la mine in masina si in baie eu sunt vedeta :));

- primesc in posta scrisori (nu, nu-i nicio confuzie, nu e vorba despre facturi si nici despre mailuri);

- sotul meu imi ascunde laptopul prin casa pentru a petrece mai mult timp impreuna si cantarul atunci cand imi gateste paste;

- mergem cu masina si ascultam Green Day;

- vine vara si-mi pot purta rochitele personalizate(unele facute chiar de mama mea);

- ploaia ma gaseste in logie invelita in patura cu o carte in mana;

- vin obosita de peste zi, iar acasa mi se pare mai fascinant decat la Buckingham Palace;

- fratele meu picteaza ceva nou si aduce culoare in viata mea;

- prietenele imi trimit mesaje haioase peste zi;

- primesc o veste buna la serviciu;

- e vineri seara iar a doua zi dorm cat vreau;

- plec in concediu sau cumpar bilete de avion;

- vin de afara inghetata de frig iar el ma saruta pe frunte si maini sa ma incalzeasca cu respiratia lui;

- bem o sticla de vin la picnicurile de pe covorul din sufragerie;

- fac briose sau incerc o reteta noua;

- mananc ciocolata de casa facuta de finul meu
...

Fericirea e atunci cand...nu ma gandesc prea mult la ea. Suntem prea perseverenti in a fi nefericiti incat uitam banalitatile.

Nu sunt guvernatorul nici unei Trezorerii, dar cu siguranta dorm mai bine decat el. Nu sunt Miss Univers, dar sunt cea mai frumoasa femeie pentru barbatul din viata mea. Nu sunt un mic Einstein, dar fac niste briose geniale.

Pe tine ce te face fericit?

Ceva simplu fara TVA

In fiecare an, ziua mea de nastere a fost despre ceva diferit. Anul trecut a fost despre relaxare la malul marii, acum doi ani a fost despre schimbare (despre mutarea la un alt loc de munca), acum trei ani a fost despre un dans in ploaie, acum patru ani nici nu mai tin minte (probabil ca nu a fost atat de important). Dar anul acesta a fost despre ceva simplu si fara TVA.

Am primit multe cadouri: parfumuri, bani, haine, dar cel mai frumos a fost cand am primit ceva simplu si fara TVA: un biletel.

"Un cadou trebuie sa aduca bucurie. Faptul ca mi-am facut ordine in sifonier sigur te va bucura. La multi ani!".

Uneori sunt prea realista, alteori visez cu ochii deschisi iar anul acesta ziua mea de nastere a fost despre o fericire simpla si fara TVA, despre un picnic in sufragerie si biletele cu zambet. 

Mi-a fost dor de ea, de acea bucurie discreta pentru care nu ma cunoaste decat omul de langa mine pentru ca doar el ma vede dimineata ciufulita si nemachiata, cu zambetul abia trezit si el.

Ma uit in jur si lumea e asa desavarsita...iar asta ma oboseste groaznic. Este atata perfectiune pe Facebook, atata fericire perpetua in relatii care mai de care minunate, o lume cu abdomene formidabile pe plaja si buze perfect rujate.

Iar eu...nici macar unghii cu gel nu am cu toate ca mi-ar fi necesare. 

Emitem mai multe etichete decat o fabrica de textile, poate asta e motivul pentru care fiecare se vrea a fi vazut intr-un anume fel.

Cateodata ma uit in oglinda dupa riduri. Nu le-am gasit, dar am ajuns sa-mi vad cearcanele.

Le-as da la schimb pentru un rid si ceva simplu fara TVA.

Nu timpul este cel care vindeca, insa el este cel care trece.

Dragostea face enorm de mult bine si probabil ca ar fi trebuit sa luam avionul si sa te strangem in brate. Dar, din pacate nu reusim intotdeauna sa facem ceea ce ne dorim.

E greu sa mai traiesti "normalitatea" cand pierzi pe cineva drag, indiferent sub ce forma ajunge sa se intample asta. Nimeni nu simte ceea ce simti tu, pentru ca pierderea cuiva este ceva ce fiecare traieste in felul sau si e firesc sa fie asa. In momentul acesta cel mai probabil auzi ca "timpul vindeca tot" si cu siguranta nu ti se pare a fi asa. Poate ca pana la urma nu timpul este cel care vindeca, insa el este cel care trece si ne ajuta sa avem si alte puncte de vedere. 

Cand iubesti pe cineva nu-ti mai apartii intru totul, iar cand il pierzi, pierzi si o parte din tine. Da, poate ca uneori fuga de prezent creeaza iluzia unor realitati paralele si din cand in cand ai dreptul sa te refugiezi in ele.

Mi-ai spus: "ca vei ramane singura cu durerile tale si ca e nedrept ceea ce s-a intamplat". Ca toate se petrec cu un sens este uneori stupid: ce sens ar avea sa se intample lucrurile asa!? 

Eu nu am dreptul sa iti vorbesc despre moartea sotului tau, doar am dreptul de a-ti fi alaturi.

Candva credeam ca toti ceilalti detin secretul fericirii si nu intelegeam ce imi scapa, dar intre timp am descoperit ca fiecare lupta cu durerile lui intr-un anume fel.

Samburele visinei poarta in el copacul, poarta frunzele si adierea anotimpului in care fructul s-a copt, poarta stelele care l-au luminat si cuibul pasarilor. Samburele va continua sa existe prin copacul ce i-a dat viata si a pasarilor ce i-au cantat. Cand copacul si pasarile nu vor mai fi, va continua sa existe prin adierea vantului. Cand vantul va inceta sa mai bata, va continua sa existe prin inaltimea cereasca. Si toate astea pentru ca frumusetea iubirii trece dincolo de transformari si de timp.

Sa ma razbun e ultimul lucru pe care l-as face!Dar e pe lista. :)

Dear Karma, I have a list of people you missed. I know you have everybody's address.

Deci...(ca sa incepem cu concluzia): cine sunt eu sa tulbur apele idealistilor care cred ca iertarea este solutia oricarei conjuncturi, mai ales ca fac parte dintre ei?!

Se spune ca oamenii slabi se razbuna, oamenii puternici iarta iar cei inteligenti ignora. Eu sunt o combinatie nemasurata a fiecarui intreg. Sunt slaba (atunci cand nu mananc ciocolata si tin regim) si nu imi pot stapani replicile sau reflexele. Sunt puternica (atunci cand mananc o ciocolata combinata cu un tort de inghetata) si pot ierta sau macar intelege anumite gesturi. Sunt inteligenta cand las karma sa masoare actiunile celorlalti si sa le insumeze consecintele etice fara vreun amestec.

Am vaga impresie ca povestea fiecaruia este unica si ca poate fi descoperita cu putin efort. Doar ca uneori nu cautam adevarurile. De ce am face-o? Ceea ce nu stim nu ne poate rani. E un cerc vicios ignoranta. Pe de alta parte ea este si alternativa cand nu ai dreptul sa judeci, devenind un altfel de comunicat. Timpul ne arata ca frustrarile sunt stresante si trebuie preschimbate in indiferenta.

Sunt o patimasa a intrebarilor si o naiva ce isi ia mereu o marja minima de ezitari(atat personale cat si a celorlalti). E amuzant totusi cum fatada anumitor gesturi este un ambalaj aristocrat al incercarilor de a exista si nu de a fi. De ce e amuzant? Pentru ca locul fiecaruia este stabilit inainte de a ne naste.

Cica si iertarea este "o maniera teribila de a te razbuna", asa ca am inceput sa iert. Sa ma razbun e ultimul lucru pe care l-as face, dar e pe lista(si incepe cu iertarea).

Viata nu este despre a nu te sifona sau a fi mereu la patru ace.

Nu sunt o femeie modesta, dar am uneori temeri care imi clatina increderea in ceea ce fac. 

Cat eram in scoala dupa orice examen sau lucrare colegii ma intrebau:....si ce-ai facut? iar raspunsul meu era aproape intotdeauna: nu sunt sigura, dar nu cred ca am facut ce trebuia. 

Cand veneau rezultatele, veneau si apostrofarile: pai ai zis ca nu ai facut? 

Ulterior am evitat sa le mai raspund, dar mi-a ramas frustrarea: Ce s-a intamplat? Mint sau nu stiu sa ma apreciez? 

Cu timpul mi-am dat seama cat e de important sa ai incredere in ceea ce faci. Nu poti castiga premiul Nobel pentru Pace fara sa infratesti popoarele, cum nu poti castiga "Romanii au talent" cu cel de a face briose.

Fiecare dintre noi are un potential extraordinar intr-o directie sau alta. Nu putem fi buni in toate dar putem fi cei mai buni acolo unde ne regasim si unde ne dorim. 

Nu am abilitatile unui sofer veritabil si nu-mi este rusine sa recunosc: sunt un dezastru al parcarilor, imi ia un secol sa fac o depasire si mi-as dori doua benzi numai ale mele. Dar am ales sa conduc o masina hidramata si mica. Daca imi pot face viata mai usoara, de ce sa nu mi-o fac? Doar pentru ca cei din jur au o anumita mentalitate si prejudecati?

Viata nu este mereu despre a nu te sifona pentru ca te vad si te judeca ceilalti...este despre a fi multumit si increzator in hainele tale sifonate caci atata timp cat te vei simti in ele un om liber, nu vei avea frustrarea neimplinirii.

De ce nu alegem mereu ceea ce ne face fericiti? De ce ne simtim neimpliniti profesional sau in anumite relatii? Din aceleasi motive: temeri, prejudecati, comoditate si neincredere.

Da...imi plac banii dar nu vreau sa fac compromisuri sau sa pierd oameni pentru ei. Nu vreau mai mult cu riscul de a pierde increderea cuiva, indiferent cat inseamna valoric. Increderea nu are unitate de masura.

Parintii mei au fost onesti o viata intreaga si e adevarat ca nu s-au ingropat in averi, dar au toata dragostea si admiratia noastra pentru ceea ce sunt ca oameni. Vreau ca intr-o zi copilul meu sa ma priveasca si sa-mi spuna: "nu te iubesc pentru jucariile pe care mi le-ai oferit, pentru locurile in care m-ai plimbat sau pentru lucrurile cumparate. Te iubesc pentru increderea care mi-ai dat-o ca pot face orice, pentru credinta in libertate si in puterea de a construi totul cu dragoste."

Da...imi plac la nebunie calatoriile dar nu am nevoie de 5 stele ca sa ma pot bucura de experienta locurilor noi.

Da... sunt sensibila si plangacioasa. Crezi ca asta ma face slaba, lipsita de putere si ambitie? Ceea ce crezi este alegerea ta. Eu stiu ca pot muta muntii din loc. 

Da...beau Cola. Imi va scurta viata?! Probabil. E ca si chestiunea cu tigarile. Dar am genele familiei mele longevive si in loc sa traiesc 100 de ani voi trai numai 95. E alegerea mea. 

Dar recunosc, nu sunt un om liber...doar mi-as dori sa fiu. Imi asum tot ceea ce fac si zic dar fac si zic cu masura, pentru a ma incadra in sabloanele societatii, respectand de cele mai multe ori cutumele si judecatile de valoare ale celorlati.

Cu toate astea, stiu ca viata nu este despre a nu te sifona sau a fi mereu la patru ace ci despre a fi liber si fericit, indiferent de cum te vor privi ceilalti pentru alegerile tale. 

Viata este despre curajul de a decide chiar si gresit. E de preferat sa ai ceea ce te face fericit azi, cu riscul de a nu mai avea si maine. Pana la urma, maine este o alta zi si o alta alegere.

"Nu te confesa niciodata pana la indecenta."

"Nu te confesa niciodata pana la indecenta."(din seria celor Zece "porunci" pentru femeile de azi).

Exista o lege nescrisa, cea a sensibilitatii care uneori slobozeste limba. Nimeni nu descifreaza cu adevarat istoria. Putem sti cu siguranta ca ultimele cuvinte ale lui Napoleon au fost: "Franta, armata si Josephine"?! Poate ca da sau poate au existat ca inventie a unui pasionat de povesti, iar ultimele lui cuvinte au fost: "mi-e frica sa mor". Dar e usor idilic sa crezi ca unul dintre cei mai puternici barbati ai Frantei s-a gandit in timpul mortii mai mult la patrie, responsabilitati si iubire decat la propriul sfarsit.

Nici macar criptologii nu pot dezlega secretele lumii, daramite ale unui suflet. Asa ca: nu te confesa niciodata pana la indecenta. 

Cel de langa tine va prefera mereu sa fie captat de povesti, de frumusete si taina, nu de mediocritate si slabiciune.

Cand dincolo de confesiune ramane "nimic", sa nu te astepti ca din "nimic", celalalt sa-ti mai ofere ceva.

Unele confesiuni sunt zadarnice pentru ca sunt transpuse si interpretate doar prin experienta personala. Neintelese pot altera, intelese gresit pot rani.

Nu exista cu siguranta vreun om BIO suta la suta, fara ganduri nealterate, doar cu istorii minunate si fantezii fermecatoare. Dar exista omul ECO ce te poate face sa simti caldura si ti se marturiseste fara a fi deloc ezoteric, cu sinceritate si demnitati.

Nu te confesa niciodata pana la indecenta ci doar pana la nobletea de a ramane sincer si curajos.

Orice confesiune trebuie sa pastreze un fond, nu detalii. 

Tu, draga femeie, tine minte ca o confesiune nu este un carnaval ci o taina.

Tu, draga barbatule tine minte ca o confesiune nu este un sprit intr-o carciuma ci o scrisoare despre a fi.

http://www.catchy.ro/zece-porunci-pentru-femeile-de-azi/68915- Zece "porunci" pentru femeile de azi

Cat dureaza dragostea?

Idealistii considera iubirea vesnica, unii cercetatori spun ca ea ar avea totusi un termen de valabilitate. Se presupune ca dragostea (aceea cu emotii, cu intensitati si romantism) dureaza pana la 3 ani. Eu i-am etapizat ca fiind: un an de pasiune, un an de cunoastere si un an de obisnuinta.

L-am intrebat si pe el. Fiind un semn de aer, rationalismul si luciditatea pe care le poseda ma ajuta de cele mai multe ori sa-mi calibrez idealismul. 

- Cat crezi ca dureaza dragostea?

- Cat vrem noi! Cat vrem fiecare, insa amandoi, sa dureze!

Si el are mereu dreptate. Dragostea tine cat vrem noi si nu are importanta daca esti  casatorit sau nu, daca esti intr-o relatie de inceput, intr-o relatie la distanta sau de lunga durata.
Cu toate acestea dupa 10, 20 sau 30 de ani impreuna, se schimba ceva: te cunosti prea bine, te certi prea des, intervine rutina (uneori intervine altcineva), accepti mai greu sau dimpotriva faci compromisuri, nu mai ai timp pentru relatie din cauza serviciului sau a copiilor, iar lista poate continua. 

Sunt mii de motive care te pot face sa abandonezi, insa poti gasi alte mii de motive pentru care merita sa lupti.

...

- Ce te face sa vrei sa dureze?  l-am intrebat.

- Vecinii care ne bat in usa cand dai muzica prea tare, mirosul de vanilie si parul albit de faina cand faci briose, hartiile pe care le lasi imprastiate prin dormitor cu povesti incepute si neterminate, cheful de discutii "filosofice" la 12 noaptea, dar mai ales la vreun meci pe care-l asteptam, luminile aprinse prin casa si uitate.
- Cum adica, nu ma iubesti pentru ca sunt "draguta" si "desteapta"?
- Mai sunt femei frumoase si destepte, dar eu te iubesc pentru felul in care ma faci sa ma simt cand suntem impreuna si pentru felul in care esti tu.
- Pe tine ce te face sa vrei sa dureze?

- Cantarul pe care ai scris: "da-te jos ca ma omori" ca sa nu ma mai obsedeze, biletelele pe care mi le lasi dimineata pe frigider, cele spirituale bineinteles, felul in care stii sa ma ierti si sa ma suporti pentru toate. Cand nu-mi gasesc laptopul prin casa stiu ca iar mi l-ai ascuns ca sa-mi petrec mai mult timp cu noi iar cand dansez singura prin dormitor si ma inviti la dans imi dau seama ca imi vei fi mereu alaturi.

"De ce vrei sa dureze" este diferit pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare iubire si poveste in parte.

...

Lucrurile sunt departe de a fi perfecte. Sunt momente in care ne abandonam, momente in care vedem altfel decat celalalt,  momente in care ne certam si ne ranim pentru ca spunem prea multe sau ne spunem "taceri", dar in tot timpul acesta construim experiente. Cu cat petrecem mai mult timp in doi cu atat devine mai puternica legatura acelei relatii.

Dragi cercetatori britanici eu va spun asa: dragostea tine cat vrem noi. E complicata dar e o lupta continua. Dragostea tine de alegeri. Nu este niciodata usoara iar singurul termen de valabilitate este pus doar de cei implicati. Dragostea nu tine 3 luni, 5 ani, 10 sau 20 de ani. Dragostea tine cat hotaram noi.

Suntem samanii si discipolii propriilor noastre relatii. Dragostea dureaza cat timp este o calatorie in doi, cat timp simtim ca mai avem de facut lucruri impreuna, ca mai avem multe de spus (chiar si taceri), ca avem de impartit amintiri si experiente. Doar cand dragostea devine destinatie, coboram din tren, cu regretul prozaic si suav al calatorului. Cei mai fericiti sunt cei care calatoresc o viata intreaga impreuna.