Ceva simplu fara TVA

In fiecare an, ziua mea de nastere a fost despre ceva diferit. Anul trecut a fost despre relaxare la malul marii, acum doi ani a fost despre schimbare (despre mutarea la un alt loc de munca), acum trei ani a fost despre un dans in ploaie, acum patru ani nici nu mai tin minte (probabil ca nu a fost atat de important). Dar anul acesta a fost despre ceva simplu si fara TVA.

Am primit multe cadouri: parfumuri, bani, haine, dar cel mai frumos a fost cand am primit ceva simplu si fara TVA: un biletel.

"Un cadou trebuie sa aduca bucurie. Faptul ca mi-am facut ordine in sifonier sigur te va bucura. La multi ani!".

Uneori sunt prea realista, alteori visez cu ochii deschisi iar anul acesta ziua mea de nastere a fost despre o fericire simpla si fara TVA, despre un picnic in sufragerie si biletele cu zambet. 

Mi-a fost dor de ea, de acea bucurie discreta pentru care nu ma cunoaste decat omul de langa mine pentru ca doar el ma vede dimineata ciufulita si nemachiata, cu zambetul abia trezit si el.

Ma uit in jur si lumea e asa desavarsita...iar asta ma oboseste groaznic. Este atata perfectiune pe Facebook, atata fericire perpetua in relatii care mai de care minunate, o lume cu abdomene formidabile pe plaja si buze perfect rujate.

Iar eu...nici macar unghii cu gel nu am cu toate ca mi-ar fi necesare. 

Emitem mai multe etichete decat o fabrica de textile, poate asta e motivul pentru care fiecare se vrea a fi vazut intr-un anume fel.

Cateodata ma uit in oglinda dupa riduri. Nu le-am gasit, dar am ajuns sa-mi vad cearcanele.

Le-as da la schimb pentru un rid si ceva simplu fara TVA.

Nu timpul este cel care vindeca, insa el este cel care trece.

Dragostea face enorm de mult bine si probabil ca ar fi trebuit sa luam avionul si sa te strangem in brate. Dar, din pacate nu reusim intotdeauna sa facem ceea ce ne dorim.

E greu sa mai traiesti "normalitatea" cand pierzi pe cineva drag, indiferent sub ce forma ajunge sa se intample asta. Nimeni nu simte ceea ce simti tu, pentru ca pierderea cuiva este ceva ce fiecare traieste in felul sau si e firesc sa fie asa. In momentul acesta cel mai probabil auzi ca "timpul vindeca tot" si cu siguranta nu ti se pare a fi asa. Poate ca pana la urma nu timpul este cel care vindeca, insa el este cel care trece si ne ajuta sa avem si alte puncte de vedere. 

Cand iubesti pe cineva nu-ti mai apartii intru totul, iar cand il pierzi, pierzi si o parte din tine. Da, poate ca uneori fuga de prezent creeaza iluzia unor realitati paralele si din cand in cand ai dreptul sa te refugiezi in ele.

Mi-ai spus: "ca vei ramane singura cu durerile tale si ca e nedrept ceea ce s-a intamplat". Ca toate se petrec cu un sens este uneori stupid: ce sens ar avea sa se intample lucrurile asa!? 

Eu nu am dreptul sa iti vorbesc despre moartea sotului tau, doar am dreptul de a-ti fi alaturi.

Candva credeam ca toti ceilalti detin secretul fericirii si nu intelegeam ce imi scapa, dar intre timp am descoperit ca fiecare lupta cu durerile lui intr-un anume fel.

Samburele visinei poarta in el copacul, poarta frunzele si adierea anotimpului in care fructul s-a copt, poarta stelele care l-au luminat si cuibul pasarilor. Samburele va continua sa existe prin copacul ce i-a dat viata si a pasarilor ce i-au cantat. Cand copacul si pasarile nu vor mai fi, va continua sa existe prin adierea vantului. Cand vantul va inceta sa mai bata, va continua sa existe prin inaltimea cereasca. Si toate astea pentru ca frumusetea iubirii trece dincolo de transformari si de timp.

Sa ma razbun e ultimul lucru pe care l-as face!Dar e pe lista. :)

Dear Karma, I have a list of people you missed. I know you have everybody's address.

Deci...(ca sa incepem cu concluzia): cine sunt eu sa tulbur apele idealistilor care cred ca iertarea este solutia oricarei conjuncturi, mai ales ca fac parte dintre ei?!

Se spune ca oamenii slabi se razbuna, oamenii puternici iarta iar cei inteligenti ignora. Eu sunt o combinatie nemasurata a fiecarui intreg. Sunt slaba (atunci cand nu mananc ciocolata si tin regim) si nu imi pot stapani replicile sau reflexele. Sunt puternica (atunci cand mananc o ciocolata combinata cu un tort de inghetata) si pot ierta sau macar intelege anumite gesturi. Sunt inteligenta cand las karma sa masoare actiunile celorlalti si sa le insumeze consecintele etice fara vreun amestec.

Am vaga impresie ca povestea fiecaruia este unica si ca poate fi descoperita cu putin efort. Doar ca uneori nu cautam adevarurile. De ce am face-o? Ceea ce nu stim nu ne poate rani. E un cerc vicios ignoranta. Pe de alta parte ea este si alternativa cand nu ai dreptul sa judeci, devenind un altfel de comunicat. Timpul ne arata ca frustrarile sunt stresante si trebuie preschimbate in indiferenta.

Sunt o patimasa a intrebarilor si o naiva ce isi ia mereu o marja minima de ezitari(atat personale cat si a celorlalti). E amuzant totusi cum fatada anumitor gesturi este un ambalaj aristocrat al incercarilor de a exista si nu de a fi. De ce e amuzant? Pentru ca locul fiecaruia este stabilit inainte de a ne naste.

Cica si iertarea este "o maniera teribila de a te razbuna", asa ca am inceput sa iert. Sa ma razbun e ultimul lucru pe care l-as face, dar e pe lista(si incepe cu iertarea).

Viata nu este despre a nu te sifona sau a fi mereu la patru ace.

Nu sunt o femeie modesta, dar am uneori temeri care imi clatina increderea in ceea ce fac. 

Cat eram in scoala dupa orice examen sau lucrare colegii ma intrebau:....si ce-ai facut? iar raspunsul meu era aproape intotdeauna: nu sunt sigura, dar nu cred ca am facut ce trebuia. 

Cand veneau rezultatele, veneau si apostrofarile: pai ai zis ca nu ai facut? 

Ulterior am evitat sa le mai raspund, dar mi-a ramas frustrarea: Ce s-a intamplat? Mint sau nu stiu sa ma apreciez? 

Cu timpul mi-am dat seama cat e de important sa ai incredere in ceea ce faci. Nu poti castiga premiul Nobel pentru Pace fara sa infratesti popoarele, cum nu poti castiga "Romanii au talent" cu cel de a face briose.

Fiecare dintre noi are un potential extraordinar intr-o directie sau alta. Nu putem fi buni in toate dar putem fi cei mai buni acolo unde ne regasim si unde ne dorim. 

Nu am abilitatile unui sofer veritabil si nu-mi este rusine sa recunosc: sunt un dezastru al parcarilor, imi ia un secol sa fac o depasire si mi-as dori doua benzi numai ale mele. Dar am ales sa conduc o masina hidramata si mica. Daca imi pot face viata mai usoara, de ce sa nu mi-o fac? Doar pentru ca cei din jur au o anumita mentalitate si prejudecati?

Viata nu este mereu despre a nu te sifona pentru ca te vad si te judeca ceilalti...este despre a fi multumit si increzator in hainele tale sifonate caci atata timp cat te vei simti in ele un om liber, nu vei avea frustrarea neimplinirii.

De ce nu alegem mereu ceea ce ne face fericiti? De ce ne simtim neimpliniti profesional sau in anumite relatii? Din aceleasi motive: temeri, prejudecati, comoditate si neincredere.

Da...imi plac banii dar nu vreau sa fac compromisuri sau sa pierd oameni pentru ei. Nu vreau mai mult cu riscul de a pierde increderea cuiva, indiferent cat inseamna valoric. Increderea nu are unitate de masura.

Parintii mei au fost onesti o viata intreaga si e adevarat ca nu s-au ingropat in averi, dar au toata dragostea si admiratia noastra pentru ceea ce sunt ca oameni. Vreau ca intr-o zi copilul meu sa ma priveasca si sa-mi spuna: "nu te iubesc pentru jucariile pe care mi le-ai oferit, pentru locurile in care m-ai plimbat sau pentru lucrurile cumparate. Te iubesc pentru increderea care mi-ai dat-o ca pot face orice, pentru credinta in libertate si in puterea de a construi totul cu dragoste."

Da...imi plac la nebunie calatoriile dar nu am nevoie de 5 stele ca sa ma pot bucura de experienta locurilor noi.

Da... sunt sensibila si plangacioasa. Crezi ca asta ma face slaba, lipsita de putere si ambitie? Ceea ce crezi este alegerea ta. Eu stiu ca pot muta muntii din loc. 

Da...beau Cola. Imi va scurta viata?! Probabil. E ca si chestiunea cu tigarile. Dar am genele familiei mele longevive si in loc sa traiesc 100 de ani voi trai numai 95. E alegerea mea. 

Dar recunosc, nu sunt un om liber...doar mi-as dori sa fiu. Imi asum tot ceea ce fac si zic dar fac si zic cu masura, pentru a ma incadra in sabloanele societatii, respectand de cele mai multe ori cutumele si judecatile de valoare ale celorlati.

Cu toate astea, stiu ca viata nu este despre a nu te sifona sau a fi mereu la patru ace ci despre a fi liber si fericit, indiferent de cum te vor privi ceilalti pentru alegerile tale. 

Viata este despre curajul de a decide chiar si gresit. E de preferat sa ai ceea ce te face fericit azi, cu riscul de a nu mai avea si maine. Pana la urma, maine este o alta zi si o alta alegere.

"Nu te confesa niciodata pana la indecenta."

"Nu te confesa niciodata pana la indecenta."(din seria celor Zece "porunci" pentru femeile de azi).

Exista o lege nescrisa, cea a sensibilitatii care uneori slobozeste limba. Nimeni nu descifreaza cu adevarat istoria. Putem sti cu siguranta ca ultimele cuvinte ale lui Napoleon au fost: "Franta, armata si Josephine"?! Poate ca da sau poate au existat ca inventie a unui pasionat de povesti, iar ultimele lui cuvinte au fost: "mi-e frica sa mor". Dar e usor idilic sa crezi ca unul dintre cei mai puternici barbati ai Frantei s-a gandit in timpul mortii mai mult la patrie, responsabilitati si iubire decat la propriul sfarsit.

Nici macar criptologii nu pot dezlega secretele lumii, daramite ale unui suflet. Asa ca: nu te confesa niciodata pana la indecenta. 

Cel de langa tine va prefera mereu sa fie captat de povesti, de frumusete si taina, nu de mediocritate si slabiciune.

Cand dincolo de confesiune ramane "nimic", sa nu te astepti ca din "nimic", celalalt sa-ti mai ofere ceva.

Unele confesiuni sunt zadarnice pentru ca sunt transpuse si interpretate doar prin experienta personala. Neintelese pot altera, intelese gresit pot rani.

Nu exista cu siguranta vreun om BIO suta la suta, fara ganduri nealterate, doar cu istorii minunate si fantezii fermecatoare. Dar exista omul ECO ce te poate face sa simti caldura si ti se marturiseste fara a fi deloc ezoteric, cu sinceritate si demnitati.

Nu te confesa niciodata pana la indecenta ci doar pana la nobletea de a ramane sincer si curajos.

Orice confesiune trebuie sa pastreze un fond, nu detalii. 

Tu, draga femeie, tine minte ca o confesiune nu este un carnaval ci o taina.

Tu, draga barbatule tine minte ca o confesiune nu este un sprit intr-o carciuma ci o scrisoare despre a fi.

http://www.catchy.ro/zece-porunci-pentru-femeile-de-azi/68915- Zece "porunci" pentru femeile de azi

Cat dureaza dragostea?

Idealistii considera iubirea vesnica, unii cercetatori spun ca ea ar avea totusi un termen de valabilitate. Se presupune ca dragostea (aceea cu emotii, cu intensitati si romantism) dureaza pana la 3 ani. Eu i-am etapizat ca fiind: un an de pasiune, un an de cunoastere si un an de obisnuinta.

L-am intrebat si pe el. Fiind un semn de aer, rationalismul si luciditatea pe care le poseda ma ajuta de cele mai multe ori sa-mi calibrez idealismul. 

- Cat crezi ca dureaza dragostea?

- Cat vrem noi! Cat vrem fiecare, insa amandoi, sa dureze!

Si el are mereu dreptate. Dragostea tine cat vrem noi si nu are importanta daca esti  casatorit sau nu, daca esti intr-o relatie de inceput, intr-o relatie la distanta sau de lunga durata.
Cu toate acestea dupa 10, 20 sau 30 de ani impreuna, se schimba ceva: te cunosti prea bine, te certi prea des, intervine rutina (uneori intervine altcineva), accepti mai greu sau dimpotriva faci compromisuri, nu mai ai timp pentru relatie din cauza serviciului sau a copiilor, iar lista poate continua. 

Sunt mii de motive care te pot face sa abandonezi, insa poti gasi alte mii de motive pentru care merita sa lupti.

...

- Ce te face sa vrei sa dureze?  l-am intrebat.

- Vecinii care ne bat in usa cand dai muzica prea tare, mirosul de vanilie si parul albit de faina cand faci briose, hartiile pe care le lasi imprastiate prin dormitor cu povesti incepute si neterminate, cheful de discutii "filosofice" la 12 noaptea, dar mai ales la vreun meci pe care-l asteptam, luminile aprinse prin casa si uitate.
- Cum adica, nu ma iubesti pentru ca sunt "draguta" si "desteapta"?
- Mai sunt femei frumoase si destepte, dar eu te iubesc pentru felul in care ma faci sa ma simt cand suntem impreuna si pentru felul in care esti tu.
- Pe tine ce te face sa vrei sa dureze?

- Cantarul pe care ai scris: "da-te jos ca ma omori" ca sa nu ma mai obsedeze, biletelele pe care mi le lasi dimineata pe frigider, cele spirituale bineinteles, felul in care stii sa ma ierti si sa ma suporti pentru toate. Cand nu-mi gasesc laptopul prin casa stiu ca iar mi l-ai ascuns ca sa-mi petrec mai mult timp cu noi iar cand dansez singura prin dormitor si ma inviti la dans imi dau seama ca imi vei fi mereu alaturi.

"De ce vrei sa dureze" este diferit pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare iubire si poveste in parte.

...

Lucrurile sunt departe de a fi perfecte. Sunt momente in care ne abandonam, momente in care vedem altfel decat celalalt,  momente in care ne certam si ne ranim pentru ca spunem prea multe sau ne spunem "taceri", dar in tot timpul acesta construim experiente. Cu cat petrecem mai mult timp in doi cu atat devine mai puternica legatura acelei relatii.

Dragi cercetatori britanici eu va spun asa: dragostea tine cat vrem noi. E complicata dar e o lupta continua. Dragostea tine de alegeri. Nu este niciodata usoara iar singurul termen de valabilitate este pus doar de cei implicati. Dragostea nu tine 3 luni, 5 ani, 10 sau 20 de ani. Dragostea tine cat hotaram noi.

Suntem samanii si discipolii propriilor noastre relatii. Dragostea dureaza cat timp este o calatorie in doi, cat timp simtim ca mai avem de facut lucruri impreuna, ca mai avem multe de spus (chiar si taceri), ca avem de impartit amintiri si experiente. Doar cand dragostea devine destinatie, coboram din tren, cu regretul prozaic si suav al calatorului. Cei mai fericiti sunt cei care calatoresc o viata intreaga impreuna.

In cele doua secunde

 Pictorița Alma și soțul acesteia, Ladislau Redlinger.

Ce am simtit eu? Iubirea...a lui Ladislau si-a Almei, a mea, a noastra. E de ajuns sa o privesti si o recunosti.

Din prea plinul lucrurilor vazute si nevazute ramane doar ea. Prezenta ca propria umbra, te insoteste oriunde ai fi: in Paris, la serviciu, la gratar, pe trecerea de pietoni, la volan, cand mananci, cand respiri, cand mergi la film, cand pleci din lume cu propria-ti umbra in cele 2 secunde.

"- Care este secretul unei vieti in doi timp de 75 de ani?

Ladislau:

- Iubirea. Nu e niciun secret. Asa cum am vazut-o in prima zi, asa mi-a ramas in minte si astazi. Cand ma uit la ea, nu pot sa spun ca iubirea este aceeasi, pentru ca a crescut. Impreuna am invatat viata si impreuna am invatat si iubirea. Iar pe ea o vad din ce in ce mai frumoasa...

Viata a trecut prea repede: ca doua secunde. Si am vrea sa mai fie inca doua secunde, ca sa ne mai cunoastem. Am inceput sa ne cunoastem in cei 75 de ani. Vrem sa ne cunoastem si mai bine...si mai departe. "

Cele doua secunde...viata noastra, cuprind realitatea universala pe care nu o intelegem decat in celelalte doua secunde...ultimele din viata noastra: ca la final ramane doar iubirea.

Sursa: http://www.elacraciun.ro/iubeste-te-ziua-8-cu-alma-si-ladislau-redlinger/

Filosofia muncii si ocazia unui intreg perfectibil

Sursa foto: 
http://2.bp.blogspot.com/jiSk5wKhFOU/VUOOJpvwtyI/AAAAAAAAA7k/JU4lLG1a35Q/s1600/14710_799471406788963_8913945964765373813_n.jpg

Exista ocazia unui intreg perfectibil chiar si cand suntem la granita dintre inchipuire si realitate. Puse cap la cap, bucatile de rutina ale vietii noastre pot fi lipite intr-un intreg daca nu perfect, cel putin satisfacator. 

Cand eram copil ma gandeam de ce mama nu munceste numai pe 1 Mai iar restul timpului sa si-l petreaca jucandu-se cu mine. Pana la urma aveam o papusa si pentru ea.

Cu trecerea anilor am inteles ca raportul ramane mereu invers proportional intre "joaca" si "munca" si mi-am propus ca toate responsabilitatile jobului sa le abordez cu temeinicie dar cu "suflet de copil".

Nu ma trezesc dimineata cu gandul: "of, iar trebuie sa ma duc la serviciu!". Ma trezesc cu gandul: "of, de ce nu sunt o matinala caci omenirea are nevoie de mine!" :) 
Stiu ca nu sunt un super erou, dar imi place sa cred, ca pot schimba ceva cu fiecare zi care trece, iar puterea asta se gaseste in unicitatea fiecaruia dintre noi.

Inainte sa ies pe usa imi repet: "fii curajoasa si azi, invata ceva nou, daruieste fara asteptari si incearca sa schimbi. Tu trebuie sa fii mandra de tine pentru a putea fi apoi si ceilalti."

De cele mai multe ori simtim apasarea vietii noastre considerand-o rutina. Dar oare nu e vorba doar de perceptie si influenta propriilor ganduri?!

Da si eu ma visam o faimoasa balerina a lumii. Pana si la baie mergeam pe varfuri, iar cand ai mei ma intrebau daca am patit ceva le raspundeam ca ma pregatesc pentru viitor. Cu timpul am renuntat la acest vis ramanand doar cu obiceiul de a dansa pe varfuri si am trecut la urmatorul: acela de a preda filosofia lumii intr-o universitate din Paris. Se pare totusi ca eram departe si de acesta. Nu-i invidiez pe cei care au reusit sa-si urmeze chemarea pentru ca am sansa in continuare de a fi "omul potrivit la locul potrivit". Pana la urma soarta are grija de fiecare, iar totul se rezuma la atitudine si perceptie.

Filosofia muncii e simpla. Fa din fiecare zi 1 Mai, gasind aprecieri pentru ceea ce faci chiar daca nu esti balerina care visai sa fii, doctorul care "repara" oameni, avocatul cu argumentele din servieta sau astronautul care atinge stelele. 

"Pasiunile ne ajuta sa nu imbatranim niciodata"-Andi Moisescu
...iar eu as adauga ca ne ajuta sa uitam tot ceea ce ne intristeaza sau ne clatina increderea in anumite asteptari.

Sufletul tau este culoarea mea preferata

Femeile complicate sunt destinatia barbatilor inteligenti caci ei stiu sa iubeasca in mii de feluri si sa aleaga in fiecare clipa dovada potrivita.
Nu ajungi sa iubesti un om pentru ca iti face ciocolata calda dimineata, ci pentru felul in care stie sa ti-o pregateasca: cu dragoste.

...

- Nu ma cunosti deloc nici dupa atata timp, i-am reprosat, nu stii nici macar culoarea mea preferata.

- Pentru ca mereu este alta!

- Dar cartea mea favorita o stii...sau macar rochita pe care as purta-o mereu?!!!

Ne-am certat si am plecat suparati la culcare cu toate ca ne-am promis ca nu vom adormi niciodata asa. 

M-am trezit a doua zi cu o dezamagire in suflet. Nu fata de el ci fata de momentul acela in care nu am stiut sa comunicam si sa vorbim fara sa tipam unul la celalalt. Se spune ca o sotie buna nu tipa...stie sa dea instructiuni clare si precise.:)))

Dar inainte sa ies pe usa, am gasit biletelul pe care mi-l lasase pe masa:

"Ai dreptate! Poate nu te cunosc, dar ma cunosc pe mine iar sufletul tau este culoarea mea preferata, mintea ta este cartea mea favorita, iar tu esti haina ce as purta-o in fiecare zi. P.S.: Diseara iti fac paste."

Atunci mi-am reamintit de ce suntem impreuna : nu pentru ca ma asteapta cu mancare, ci pentru ca el este echilibrul din viata mea si ma iubeste in miile de feluri in care orice femeie si-ar dori sa fie iubita.

Nu exista relatie perfecta, exista doar decizia a doi oameni de a trai impreuna impartind lupte, amintiri, prieteni, calatorii, iar uneori si reprosuri.

...

Femeia simte cand este iubita pentru ca acel barbat din instinct ii ofera tot ce are mai bun si frumos: ganduri, gesturi, timp.

Cand un barbat s-a hotarat ca iubeste el va depasi intotdeauna limita declarativa stiind sa o demonstreze in cele mai sincere si dezinteresate moduri. 

Cand un barbat s-a hotarat ca iubeste nu mai are temeri. El stie ca alaturi de ea poate oricand sa o ia de la inceput si sa construiasca. El stie ca atunci cand adoarme tinand-o in brate, inchide ochii doar pentru a se odihni in sufletul ei.

Averea cea mai de pret a unei femei este familia...cu atat mai mult a unei mame.

    Sursa foto: AncaBalaban.ro (http://www.ancabalaban.ro/)

Averea cea mai de pret a unei femei este familia...cu atat mai mult a unei mame. Ea isi poarta visurile in ganduri si forta in suflet.

A trebuit sa devin la randul meu femeie pentru a intelege ce fiinta minunata este ea.

De Craciun mi-am dorit un miracol, iar a doua zi dimineata am primit un mesaj de la mama mea: "daca vreodata te simti singura si nu ai pe nimeni alaturi, intoarce capul si in spatele tau sunt eu: MAMA". Mi-am dat seama ca miracolele se implinesc prin oamenii de langa noi. Acesta este modul lui Dumnezeu de a ne proteja, de a ne arata iubirea, de a ne vindeca.

Am multe lucruri pentru care sa fiu recunoscatoare, dar cel mai mult sunt recunoscatoare pentru dragostea celor din jur. 
Nu stiu cand am crescut, nu stiu cand m-am schimbat, nu stiu cand a trecut timpul nici pentru tine, draga mea mama. 
Imi amintesc cum ma lasai in vacantele de vara sa ma bucur de orele in plus de somn. Tu stiai mereu unde sunt toate lucrurile prin casa iar acum, chiar daca esti departe tot tu esti cea care stie. 

Sunt norocoasa ca sunt fiica ta si nu-mi doresc decat ca in fiecare minut sa fii mandra de mine. Fara tine nu ma descopeream niciodata. 

La multi ani, mama! Iarta-ma, iubeste-ma si fa-ma sa ma simt in siguranta in continuare!

La multi ani, mame, bunici, femei!