Am auzit o poveste incredibila. Acea poveste m-a facut sa opresc razboiul dintre mine si ceea ce credeam ca ar fi apasarile mele. Am semnat un armistitiu in care accept invazia timpului cu tot ce imi aduce el.
Cum ar fi ca azi sa fii un munte iar maine sa te trezesti campie? Iti vei da seama de goliciune? Iti vei da seama de sens?
Cum ar fi ca azi sa fii un munte iar maine sa te trezesti campie? Iti vei da seama de goliciune? Iti vei da seama de sens?
Ieri am pierdut ceva material pentru care am plans...am plans ca un copil.
Acum plang pentru ca am putut plange din asa ceva ieri si ma reneg...si ma cert. Cu toate acestea, ma iert pentru a-mi gasi puterea de a-mi spune:
- Nu plange, te-ai nascut ca sa inveti ca substanta nu inseamna materie! A avea ceva nu inseamna ca tu sa ai acel lucru.
- Nu plange, te-ai nascut ca sa inveti ca substanta nu inseamna materie! A avea ceva nu inseamna ca tu sa ai acel lucru.
Iar povestea incepe asa...
In cel de-al doilea razboi mondial el a fost recrutat sa plece pe front, iar ea a ramas acasa cu cele trei fiice ale lor. Cand rusii au construit podul si au trecut Nistru la noi in tara, el a murit in pozitie de tragere (ca un erou au spus toti) iar ea, tot ca un erou, a trebuit sa faca fata unui alt efort de supravietuire: bombardamentul.
Si-a parasit casa si a plecat la drum cu cateva lucruri si cu dorinta de a trai doar pentru a-si proteja copiii.
Ajunse din urma de focurile inamicilor, s-au refugiat intr-un grajd parasit, printre ulucile animalelor. Cea mai mica dintre fete a fost lovita de o schija care i-a retezat un picior. A incercat din toate puterile sa o ajute insa neavand mijloacele necesare si-a dat seama de vitregia ce avea sa urmeze.
Un soldat roman ce dezertase era in trecere prin acel loc, iar prezenta lui a insemnat pentru ea "decizia ultimatum". L-a rugat sa-si foloseasca ultimele gloante pentru a-i curma suferinta fiicei sale si pentru a o cruta de la o moarte lenta si chinuitoare.
Razboiul nu a fost al celor care l-au provocat, ci al celor care l-au trait. Fiind o adevarata stiinta a distrugerii trupesti, semnele de violenta au insemnat si sufletele, alterand umanitatea in frumusetea ei nativa.
Ajunse din urma de focurile inamicilor, s-au refugiat intr-un grajd parasit, printre ulucile animalelor. Cea mai mica dintre fete a fost lovita de o schija care i-a retezat un picior. A incercat din toate puterile sa o ajute insa neavand mijloacele necesare si-a dat seama de vitregia ce avea sa urmeze.
Un soldat roman ce dezertase era in trecere prin acel loc, iar prezenta lui a insemnat pentru ea "decizia ultimatum". L-a rugat sa-si foloseasca ultimele gloante pentru a-i curma suferinta fiicei sale si pentru a o cruta de la o moarte lenta si chinuitoare.
Razboiul nu a fost al celor care l-au provocat, ci al celor care l-au trait. Fiind o adevarata stiinta a distrugerii trupesti, semnele de violenta au insemnat si sufletele, alterand umanitatea in frumusetea ei nativa.
De partea cui este Dumnezeu intr-un razboi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu