O mie si una de porti

Dupa luni bune am incetat sa numar pareri, directii sau alegeri. Daca inainte spuneam ca mi-e frica, azi nu ma mai tem pentru ca nu mai am ce pierde. E o stare mult prea diferita, dar mai potrivita cu realitatea. Nu poti pierde ceva ce n-ai avut niciodata. Seamana cu o "fata morgana" care dispare atunci cand ti se limpezeste mintea.

"- Lumea parea mai mare candva.

  - Lumea este la fel. Doar ca...sunt mai putine in ea decat credeai."

De cate ori ne regasim in oameni de atatea ori gasim si lucrurile care ne despart de ei. Un singur moment de regasire, poate insemna o viata de cautare, cum un singur lucru ce ne desparte, poate insemna o revelatie. Nu e vorba de incompatibilitate, ci de faptul ca atunci cand rupi din tine bucati incercand sa dai viata unor vise, ajungi sa devii incomplet. 

Toate lucrurile se intampla la timpul lor, iar atunci cand ti se pare nedrept sa ti se intample tie este probabil din cauza ca nu ti-ai invatat lectia si ai insistat.

Un singur om te poate vindeca si anume: TU. 

Poate nu e bine sa traiesti pe capitole, dar e mai usor sa-ti subliniezi clipele de fericire, tot ce te doare si ti-a facut rau, lectiile.

Daca au fost momente de schimbare si nu le-ai trecut prin filtrul "eului" tau, atunci ai pierdut sansa sa afli de ce.

Nu sta intr-un loc pentru ca asa trebuie sau langa oameni cu care nu poti cladi. Stai doar acolo unde iti gasesti propriul scop si langa cei cu care poti descoperi frumosul si sinceritatea reciproca.

O mie si una de porti ai in calea ta iar daca esti victima obisnuintei, vei intra pe aceeasi de fiecare data, fara a sti cum ar fi fost daca ai fi incercat sa deschizi si celelalte o mie de porti.

Ninge cu dor...iar cand imi lipsesti simt cum imi bati in piept ca un fulg de zapada.

Luna si Soarele se intalnesc doar atunci cand este eclipsa. Cand ea il acopera aproape perfect, omenirea este martora frumusetii universale.

Uneori vad eclipsa...uneori imi ninge si-mi ninge cu dor..iar cand imi lipsesti simt cum imi bati in piept ca un fulg de zapada. Fiecare stea inghetata murmura a batai de inima si povesti. 

Imi plac povestile si in fiecare zi as scrie cate una.

Timpul are un obicei neintelegator si ne evapora apa din trup. As putea sa-i fiu amanta si sa devin nemuritoare, dar cine si-ar dori infinitul fara fulgii de zapada care se zbat in suflet si fara eclipsele solare, inceputuri sortite a reconfigura hartile...

Ninge cu dor, iar cand imi lipsesti, simt cum imi bati in piept ca un fulg de zapada.

A fost odata ca niciodata...

Am auzit o poveste incredibila. Acea poveste m-a facut sa opresc razboiul dintre mine si ceea ce credeam ca ar fi apasarile mele. Am semnat un armistitiu in care accept invazia timpului cu tot ce imi aduce el. 
Cum ar fi ca azi sa fii un munte iar maine sa te trezesti campie? Iti vei da seama de goliciune? Iti vei da seama de sens? 

Ieri am pierdut ceva material pentru care am plans...am plans ca un copil.

Acum plang pentru ca am putut plange din asa ceva ieri si ma reneg...si ma cert. Cu toate acestea, ma iert pentru a-mi gasi puterea de a-mi spune: 
- Nu plange, te-ai nascut ca sa inveti ca substanta nu inseamna materie! A avea ceva nu inseamna ca tu sa ai acel lucru.

Iar povestea incepe asa...

In cel de-al doilea razboi mondial el a fost recrutat sa plece pe front, iar ea a ramas acasa cu cele trei fiice ale lor. Cand rusii au construit podul si au trecut Nistru la noi in tara, el a murit in pozitie de tragere (ca un erou au spus toti) iar ea, tot ca un erou, a trebuit sa faca fata unui alt efort de supravietuire: bombardamentul. 

Si-a parasit casa si a plecat la drum cu cateva lucruri si cu dorinta de a trai doar pentru a-si proteja copiii. 
Ajunse din urma de focurile inamicilor, s-au refugiat intr-un grajd parasit, printre ulucile animalelor. Cea mai mica dintre fete a fost lovita de o schija care i-a retezat un picior. A incercat din toate puterile sa o ajute insa neavand mijloacele necesare si-a dat seama de vitregia ce avea sa urmeze. 
Un soldat roman ce dezertase era in trecere prin acel loc, iar prezenta lui a insemnat pentru ea "decizia ultimatum". L-a rugat sa-si foloseasca ultimele gloante pentru a-i curma suferinta fiicei sale si pentru a o cruta de la o moarte lenta si chinuitoare. 
Razboiul nu a fost al celor care l-au provocat, ci al celor care l-au trait. Fiind o adevarata stiinta a distrugerii trupesti, semnele de violenta au insemnat si sufletele, alterand umanitatea in frumusetea ei nativa.

De partea cui este Dumnezeu intr-un razboi?