In spatele fiecarui nor exista un cer

Uneori, cand am o zi mai grea, imi este teama ca voi ajunge sa nu mai cred in nimic. Apoi, imi verific fricile daca sunt toate in ordine alfabetica si aliniate precum cartile din biblioteca. Le privesc, le zambesc si-mi revin: sunt toate acolo nestingherite. Sunt o normala.

Sunt o normala cand ma tem ca as putea ca intr-o zi sa-mi pierd serviciul. Pana la urma si ce? Am mai trecut prin schimbari si in plus sunt atatea marketuri care angajeaza vanzatoare. Pana o sa-mi gasesc ceea ce vreau, o sa supravietuiesc. As putea chiar sa-mi urmez visul de a-mi deschide ceainaria cu fel si fel de produse handmade.

Unii stiu sa cante la vioara, altii sa picteze, unii stiu sa repare masini, altii oameni, iar eu indiferent de ceea ce as face stiu ca ma voi descurca atata vreme cat nu-mi voi pierde credinta. As scoate totusi ospataria din lista. La cate pahare as sparge nu mi-ar fi suficiente nici increderea si nici bacsisurile sa acopar pierderile. :))
Oricum ar fi nu am ce pierde. Nimeni nu este de neinlocuit dar imi place sa fiu diferita tocmai ca nimeni sa nu o poata face vreodata.

Mi-e teama ca ar putea exista o zi cand n-as mai calatori. Dar si daca ar fi sa am nevoie de 2 zile in loc de una pentru a ajunge intr-un loc, nu ma voi opri din a cauta destinatii.

Sa calatoresti cu credinta si sa crezi in calatoriile vietii tale. Asta e ceea ce conteaza.

Dar cel mai mult mi-e teama sa nu-i pierd pe cei de langa mine. Poate ca frica de singuratate e cea mai egoista dintre toate, dar e si cea mai apasatoare. Sa nu insemni nimic pentru nimeni sau sa nu gasesti pe acel cineva cand intinzi mana este cea mai grea povara. Totusi imi dau seama ca nu voi fi niciodata singura. Nu pentru ca sotul meu mi-a promis "pana cand moartea ne va desparti", caci pana acolo e drum lung. Ci pentru ca atunci cand te intorci in inima ta, iar ea e plina de iubire nu exista goluri, goliciune sau singuratate.

Am renuntat demult la comparatii si nu din vanitate. Am renuntat pentru ca viata nu este un fenomen static, iar dinamica lui se diferentiaza in functie de perspectiva fiecaruia. Cand m-a cerut in casatorie mi-a pus pe deget un inel dintr-un fir de iarba. Nu diamantul este cel ce leaga doua suflete ci fericirea cum nici fricile nu ne leaga de viata ci curajul. O para impartita la doi este mai gustoasa decat o cina de lux intre doi straini, caci aceea este tot singuratate.

Uneori imi este teama ca voi ajunge sa nu mai cred in nimic. Dar descopar fata lui Dumnezeu prin oamenii de langa mine, prin faptele lor, prin frumusetea ce ma inconjoara, prin iubirea ce o primesc si atunci stiu: in spatele fiecarui nor exista un cer.

Feminismul are un revers al medaliei: disparitia cavalerismului

Azi recunosc ca am fost surprinsa de galanteria unui barbat. Uitasem cum este ca cineva sa-ti deschida portiera masinii sau usa din fata.

Mi-am simtit respectata conditia de femeie fara a-mi fi stirbita independenta.

"Daca femeia este egala cu barbatul are aceleasi drepturi, precum si obligatii. Asta inseamna ca trebuie sa fie in stare sa-si duca singura biblioraftul si in acelasi timp sa-si deschida usa." Candva, primisem de la un coleg aceasta replica si pe moment mi s-a parut justa.

Cu toate acestea femeia este egala si diferita. Ea este partea delicata si sensibila a lumii ce va avea mereu nevoie de puterea si galanteria partii yang. 

Azi dupa ce am simtit pe propria piele ca nu a disparut cavalerismul stiu ca il apreciez. Nu as vrea ca locul lui sa fie ocupat de barbati care nu deschid usa unei femei. Pana la urma femeia moderna nu s-a transformat in barbat. Locul fiecaruia este bine stabilit si nu cred ca o femeie independenta nu are dreptul sa i se deschida usa, sa nu fie ajutata cu bagajele sau sa nu i se traga scaunul la masa. Nu e un semn de slabiciune, e semnul conditiei sale. 

Respectul trebuie sa fie reciproc iar egalitatea sta in termenii intelegerii corecte a acesteia.